Esoteric

LUMEA FIZICĂ

Ce este materia?

Materia nu este decât spirit aflat pe planul cel mai de jos, tot aşa cum materia de pe planul cel mai elevat este spirit. Diferenţele sunt produsul unei inteligenţe limitate, totul fiind spirit. Materia fizică există în şapte stări, dintre care noi percepem doar trei, cele mai puţin subtile: solidă, lichidă şi  gazoasă. Sub influenţa legilor Naturii, materia poate trece prin toate aceste stări, pentru ca apoi să revină la punctul de plecare. Aşa se întâmplă, de exemplu cu apa, atunci când trece din stare solidă (gheaţă), în cea gazoasă (vapori).
Materia şi stemului solar este alcătuită din cele şapte feluri de atomi, corespunzători respectiv celor şapte lumi. Fiecărei lumi îi corespunde o anumită stare a conştiinţei. Lumile mai poartă şi  numele de planuri (de exemplu, lumea sau planul astral). în şi stemul solar există şapte planuri ale naturii, pornind de la cel fizic.


Atomul

Prin dezintegrare, atomul fizic dă naştere materiei astrale. La rândul său, în acelaşi mod, atomul astral determină formarea materiei mentale, şi  aşa mai departe. în acest fel se poate ajunge la materia primordială, demonstrând că actul iniţial de creare a Universului nu este unul „ex nihilo”, ci manifestarea a ceea ce era deja, latent şi  nediferenţiat în SUBSTANTA PRIMORDIALĂ. Nu există distrugere, ci doar întoarcere la STAREA NEMANIFESTATĂ. Este acel prim Logos impersonal, „cauza primă”, „inconştientul” panteiştilor europeni.
Puterea de a fi deasupra acestor legi o au doar MARII ADEPT! şi  STĂPÂNII ÎNŢELEPCIUNII. Prin puternica lor voinţă şi  prin cunoaşterea perfectă a legilor Naturii, Ei pot dematerializa şi  rematerializa corpurile fizice, inclusiv ale lor, facându-le, după voie, invizibile.
Inteligenţa Creatoare, cel de-al treilea aspect al Trinităţii, creează atomul, acest vârtej de forţă, energii. Viaţă şi  Spirit. Atomul are o formă relativ sferică, aplatizată la cei doi poli ai săi, datorită vitezei foarte mari de rotaţie. O enormă cantitate de energie este dezvoltată astfel, urmare firească a vitezei de rotaţie. Atomii sunt extrem de mici comparativ cu spaţiul dintre ei. De aceea, atomii diferitelor lumi se pot mişca liber fără a se atinge. Considerând numărul imens de atomi existenţi într-un volum mic, înţelegem de ce forţa inter-atomică este atât de mare.Cărţile antice spun că omul nu este încă destul de bun pentru ca această imensă forţă să fie pusă la dispoziţie.


Materia nu este, deci, altceva decât mişcare. Este acea iluzie (MAYA) de care vorbeau învăţaţii antichităţii. Altfel spus. Natura însăşi este o iluzie creată şi  întreţinută de un mare iluzionist. Acesta este Dumnezeu.

Prana solară şi  magnetism

Omul este o totalitate, o unitate, a cărei diviziuni funcţionează ca un ansamblu organizat. Personalitatea inferioară a omului este formată din corpurile fizic, astral şi  mental. Corpul eteric sau astral este expresia energiei sufletului. Acest corp vital, mai mare decât cel fizic, mai poartă şi  numele de dublul eteric. Corp de energie compus din materia celor trei stări eterice, invizibil pentru oamenii obişnuiţi dar nu şi  pentru clarvăzători, ia forma corpului fizic, a cărui dublură este, de fapt. Prin el, primim suflul vieţii,prana solară cea care determină mişcarea respiratorie. Să nu uităm că atunci când Dumnezeu L-a creat pe Adam, a făcut-o suflându-i în nări. în Vechiul Testament, putem citi:
„Şi YHWH Dumnezeu a făcut pe om din ţărâna pămân­tului, i-a suflat în nări suflare de viaţă, şi omul a devenit un suflet viu”. (Geneza, 2.7)
Acesta este secretul vieţii, atât de căutat de savanţii materialişti.
Energia pranică sau vitalitatea este una dintre cele trei energii spirituale ce provin din Univers. Este o forţă vitală ce acţionează activ asupra corpului vital şi  este emisă de soarele fizic. Cu cât asimilăm mai multă prana, cu atât primim mai multă viaţă, sănătate şi  forţă, acea energie pe care o numim magnetism. Rezultă, de aici, importanţa deosebită a expunerii la acţiunea binefăcătoare a razelor solare, înţelegând, în acelaşi timp, avantajele vieţii în aer liber.
Când intervine moartea, corpul eteric se separă, de cel fizic după circa 15 ore, maximum 36. în acest interval de timp, este posibilă reîntoarcerea la viaţă. Este de remarcat, în acest sens că procesul morţii este sub controlul egoului, chiar dacă omul nu-şi dă seama de acest lucru. Oamenii evoluaţi au premoniţiunea datei morţii lor, tocmai pentru că pot intra în contact cu egoul. De aceea, îşi păstrează stăpânirea de şi ne până în ultima clipă. Spectrul vizibil pentru persoanele mai sensibile, care rătăceşte prin camera mortuară sau prin cimitir, este corpul eteric sau astral. Apoi, el reintră în atmosfera eterică.

Influenţarea corpului eteric

Fiind format din materie fizică, corpul vital este supus influenţelor externe prin contacte, alimente şi  băuturi. Astfel, cei care consumă carne în cantităţi mari sunt violenţi, ca urmare a acţiunii eterilor animali absorbiţi odată cu carnea. Pe de altă parte, băuturile alcoolice au efect anesteziant, până la punctul în care individul devine o masă inertă, insensibilă. Aceasta datorită întreruperii comunicaţiei dintre şi sistemul nervos şi  corpul astral şi, mai departe, cu cel mental, sediu al inteligenţei.
In ultimul rând, nu mai puţin important, este magnetismul specific fiecărui om. Dacă alături de un om sănătos te simţi bine, o persoană bolnăvicioasă îţi ia din magnetism, ceea ce face ca să te simţi rău în preajma ei. Modificarea spre rău a magnetismului stă la originea oricărei îmbolnăviri. Fiecare boală este un semn de dezechilibru al magnetismului.
Pentru un clarvăzător, corpul astral este un adevărat barometru al stării de sănătate. Când starea sănătăţii este bună, liniile radiaţilor externe ale corpului eteric sunt perpendiculare pe linia celui fizic. în cazul unei depresiuni fizice, radiaţiile urmează o traiectorie descendentă.
Întreţinerea în bună stare a dublului corp se face prin evitarea oricărui exces, odihna fiind la fel de utilă ca şi  activitatea. în alimentaţie, sunt recomandate în mod special: cerealele, laptele, untul, precum şi  toate produsele lactate, fructele, mierea şi  apa curată de ploaie. Trebuie evitate alimentele excitante, alterate sau conservate. Sunt cu desăvârşire contraindicate: alcoolul, carnea şi  scoicile. Acestea din urmă cu deosebire, pentru că se hrănesc cu cadavre.
Curăţenia şi  puritatea corpului eteric se întreţin prin băi cât mai dese. De asemenea, de o mare importanţă sunt băile de soare, căci prin ele primim prana, energia vitală, ce se transformă în energie musculară şi  cerebrală.
Despre importanţa corpului eteric, Alice A. Bailey scrie în La Lumiere de l’Ame
„Corpul eteric este corpul dinamic sau vital şi el impregnează fiecare parte a vehiculului dens. El este planul din spate, adevărata substanţă a corpului fizic. Aşa cum este natura forţei ce animă corpul eteric, activitatea acestei forţe în sânul corpului eteric şi vitalitatea sau somnolenţa părţilor sale cele mai importante (centrele aflate de a lungul coloanei vertebrale) aşa cum se prezintă sănătatea aparatului respira- tor şi capacitatea lui de a oxigena sângele şi de a-l purifica, aşa este şi starea de sănătate şi de vigoare a corpului fizic dens”.

Categories: Esoteric

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s