Externe

De ce Balcani = război

De Eugen MATZOTA

Cel de-al doilea război balcanic:  
29 iunie 1913 – 10 august 1913
Stăteam într-o tavernă grecească, mă rog, un restaurant grecesc din Frankfurt-am-Main, de vorbă cu câţiva prieteni de prin Balcani. 
Unul era din Muntenegru, doi erau din Bulgaria, doar eu de mai sus de Dunăre.
Teoretic, România n-ar trebui să fie considerată o ţară balcanică, fiind mai apropiată dintotdeauna de interesele Europei Centrale, de Ungaria, de Austria, de Cehia, de Slovacia.
Totuşi, acolo, cu grecul nostru cu tot, care stătea cu drag la noi la masă, ne aflam toţi balcanici. 

Sigur, lui îi era drag de noi şi pentru că plăteam, probabil, Doamne iartă-mă, cum pot gândi…
Grecul ne ţinea mereu teorii despre etimologia cuvintelor pe care le foloseam, care toate aveau, evident, origine greacă. Îmi pare rău acum c-am uitat etimologia greacă a cuvântului Internet, care numai din greaca veche nu prea are cum veni…
Cum vorbeam toţi o engleză internaţională, cu resurse limitate, înlocuiam din când în când câte un cuvânt cu cel din limba natală, apoi cu altul, până descopeream că avem un fond comun relativ bogat.
Ne simţeam bine împreună, eram din aceeaşi parte a lumii, eram cumva la fel. Aveam, aş spune eu acum, aceeaşi mentalitate.
Cum altfel ar putea fi dacă, în Germania fiind, nu plăteam nemţeşte, ci se oferea câte unul să dea o masă! Ce poate fi mai balcanic decât să spui: de băut la toată lumea!
Sigur, niciunul dintre noi n-ar fi stat în casă, să bea singur. Aici, în această chestiune care ţine modul în care priveam viaţa, e clar că ne diferenţiam categoric de turiştii finlandezi pe care-i vedeam pe vremea când România mai avea turişti, care singuri îşi spuneau “vodka turist”. Noi beam pentru că ne simţeam bine împreună.
Şi, cum beam noi aşa, se găsea câte unul are să scoată securea războiului, într-un fel sau altul. Toţi aveam impresia că ţara noastră este cea mai importantă din Balcani, că mai avem de luat teritorii ca să refacem gloria de altădată.
Cum avem noi România Mare, aşa există şi Serbia Mare, şi Bulgaria Mare, şi Albania Mare…
Acum, la aproape 90 de ani de la terminarea celui de-al doilea război balcanic, lucrurile sunt departe de a fi aşezate la locul lor.
Războiul din Iugoslavia lui Tito poate oricând reizbucni pe criterii entice, religioase, teritoriale, nu contează, motive se găsesc!
Cel din Muntenegru ne povestea cum, peste noapte, cei care fuseseră prieteni de-o viaţă, din copilărie, deveniseră duşmani de moarte. Iar omul acesta chiar era unul extreme de paşnic, un artist. Dar ura fusese acolo dintotdeauna, numai că aşteptase cuminte un moment propice.
Momentul poate veni oricând, că motive de amintire a vechilor frontiere, a teritoriilor pierdute, sunt destule.
E greu de înţeles cum stă problema când te uiţi la Balcani ca un punct-două pe hartă, când nu pricepi cum e cu “mentalitatea balcanică”.
Nu poţi înţelege decât dacă vorbeşti limba sau dacă ai suferit de foame vreodată doar pentru că te-ai născut într-o zonă defavorizată, unde protecţia socială este la nivel de popor, nu de câteva persoane, acolo.
Altfel spus, dacă limba ta natală e engleza, franceza, germana, oricare alta, n-ai nicio şansă să înţelegi ceva. 
Iar cei care populează această zonă problematică te vor trage mereu de mânecă să-ţi ceară ceva. 
Iar tu, în marea majoritatea a cazurilor, vei da ceva tocmai celui care e mai şmecher…

Categories: Externe

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s