Poezie

Poezii

Târziu, mult prea târziu…

Hai,
numără încet, încet.

Nu te grăbi.

Încet, doar e un joc…

Uite,
am să m-ascund în mine,
ca-ntr-un cavou de sticlă.

Şi-acum,
hai,
caută-mă,
încet, doar e un joc…

Doar să nu vii prea târziu…

 

Uitate flori

Şi ai uitat
cum alergam,
covor de flori
în cale-ţi să m-aştern.

Şi ai uitat
cum tremuram
şi inima-mi bătea,
atunci când mă strigai.

Şi m-ai uitat…

Acum,
mă pierd printre flori,

ca printre morminte.

Şi plec şi eu,
petală cu petală…

Totuşi, nu era decât deşertăciune…

De când am înţeles de ce,
Am căutat mereu femeia,
Şi-am tot sperat în fiece iubire.

Degeaba, însă…
Se stingea prea iute,
Căci totul nu era decât deşertăciune…

Acum, când tu îmi eşti femeia,
Îţi spun, ştii tu, iubirea mea,
Tot restul e deşertăciune…

Să vreau mai mult a fi?

Prin mine curg cuvinte
ce vin de undeva,
mai sus de mine,
ajung în inimă
iar inima mă doare.

Doctorul spune că-i exces de viaţă.
O fi, ori viaţa s-a cam săturat de mine.

Şi eu…

Parcă n-aş vrea să mor…

Să vreau mai mult a fi?
Da, dar ce rost ar avea…

Categories: Poezie

Tagged as: