ALTculture Pilot

ALTculture – PILOT: nuanțe, alcool și alte tangouri

Corina Monea

Corina Monea

nuanțe, alcool și alte tangouri

De Corina Monea

azi despre forme

se așază piramidal,
strâmb, rânjind la geometrie
forme cu muchiile sparte în adâncime.

forma avioanelor nedecolate
din cauza parașutelor neputincioase,
forma gărilor lovind forma peroanelor peste gură
cu tabela electronică de veniri și plecări.

un echilibru bizar,
invidiat de așteptări,
rezistent la ploi,
cu antiteze paradoxal lipite
într-o formă cu patru ochi,
două degete și o gură
(se mai sprijină uneori să nu cadă
în câte un călcâi de pleoapă).

e așa un timp favorabil de plouat cu sughițuri
și peste toată piramida diformă de forme
ninge iar, domnule!

 

 

on air

a fost atât de ușor de venit,
un cuvânt legat on air de o inimă
desena în cer arabescuri de drumuri…
și totuși a fost atât de frumos de ajuns
în această intersecție cu pleoape.

s-au suprapus pașii, umbrele, copacii
băncile, palmele, pâinile, secundele rotunde,
până la nedezlipire,
până la întrepătrunderea dureroasă
a celulelor.

probabil încordarea semafoarelor
cu lumini albe și negre amestecate mereu,
va rupe tendoanele acestor mușchi așteptând.

pulsul nu se poate opri,
pleoapa se poate închide?

 

 

nuanțe, alcool și alte tangouri

noaptea întârzii
în paharul tău cu vin albastru.

mă deguști mai întâi,
mă plimbi pe buze, pe limbă,
pe marginea minții, pe poteca dinților,
mă muști până la sângele meu
alcoolizat de intenții.

mă bei încet, foarte încet –
otravă de noapte,
mă simți pătrunzându-te
prin rană, prin patimă,
îmi fac loc cu strugurii mei albaștri
peste tot totul,
până în vene –
le tatuez cu suflet lichid.

pahar după pahar,
mă golești, dezgolești,
îmi sfâșii gustul și nuanța,
amețim în cerul final,
spargem sticla de zori
în țipăt înalt.

mă legeni să adorm în sărut,
îți cuprind tălpile ochilor cu inima,
ai urme de mine pe podeaua somnului.

imperfectul vocalic al dragostei

ningeam…
mai ales când iubeam
te ningeam.
uneori ni se făceau
troiene în inimi,
îmi spuneai,
oprește-te,
fac focul în tine,
devenim ierni.

ningeam cu decembrie
în dragostea noastră
ca într-un sfârșit de pământ,
tu îți plimbai buzele peste zăpezi
atât de fierbinți…
trupul meu te-mbrăca.

ningeam viscolind iubiri peste noi,
ne așterneam,
te-nghețam,
mă topeai
în cea mai toridă vară
din iernile mele.

din iernile mele.

 

 

Tăcerea din salcâmi

Veghind miresme de salcâmi în floare
Ascult descântecul tăcerii-n noapte
Cu dorul tău, venit în șezătoare,
Purtând cămașă din cireșe coapte…

Se-apleacă lin, se unduie agale
Peste tăcerea mea sorbind, aproape,
Din răsuflarea ei secunde goale,
Lăsându-mi respirarea ta pe pleoape.

Și-n ritualu-i, scuturând parfume,
Parfumele tăcerea mi-o deșiră
Trecând de vămi și ignorând cutume,
Și preschimbându-mi inima în liră

Când dorul-dor înmiresmat te cheamă
Zidul singurătății să-l dărâmi –
E-atâta noapte-n jur, îmi este teamă,
Tăcerea mea, iubire din salcâmi…

 

ziua dintâi, iubirea

acum între noi, dumnezeule!
nu inserăm între mine și tine
distanțe măsurate
în timpul de topire al lumânărilor,
nici îngeri risipitori de efectul secundelor.

ești dogma mea și atât,
sunt antidogma ta și e de ajuns,
căutări frământate în necredințe
până au ajuns adevăruri.

eu și tu, domnul meu,
nu coborâm genunchii în rugă,
nu săgetăm anateme-n icoane,
nu construim biserici de frică,
nu cântărim timpul și moartea.

e ziua dintâi a creației,
azi facem iubire.

 

maramă de duminică

femeia
și-a pus maramă de zâmbet pe suflet,
și-a suflecat mânecile dragostei
și pregătește așteptările bărbatului ei,
venit de la doruri depărtare.

își face casa crăiasă,
patul mireasă,
gură de tămâioasă,
dragostea plasă
de alean mângâiat,
sărut de prădat,
trup în păcat,
iubit de bărbat.

femeia își așteaptă
în pragul răbdării
omul
să vină
cu sufletul
pâine,
literă caldă.

 

flower, power, freedom

neapărat va exista o pasăre
cu gene în locul aripilor,
cu priviri în locul zborului,
care de fapt va fi un mare ochi haimana
ouând gerunzii și pronume neutre
prin dimineți la-ntâmplare.

neapărat va exista o gumă de șters
pentru urmele păsării,
amprente melodioase care nu ies la spălat.
ea e de fapt o infractoare a ținutului minții,
fură bucăți de memorie,
le palmează cu degete tăinuite
în culcușul sângelui cald.

vagaboanda milionară
nu știe alfabetul căderii,
știe însă limba și literatura flower power,
este o colindătoare desculță în zbor
prin fericirile create după chipul și asemănările ei,
frumoase libertăți dezlegate și cuminți.

 

iad cu un singur păcat

nici nu știam ce se întâmplă,
aveam în carne o încordare de arc (văduv de săgeți),
vedeam doar că irealul dat peste cap
îmi vrea printre degete profilul sărutului
(eu tremuram pe muzica unor paradoxuri necesare),
și mai înțelegeam că timpul s-a ambalat
într-o viteză a sentimentelor
în urma cărora alergam să le prindem.

vezi?
și ți-am închis ochii în iriși,
inimile ne-au trecut prin purgatoriul de dragoste,
din care ieșim azi iertați,
descântați,
lăcrimat de curați.

taci!
și mi-ai șoptit gura pe gură,
e un tango de cuvinte,
mărul din grădina unui iad cu un singur păcat
atât de frumos,
încât ne-a devenit evanghelie.

 

fachir vinovat

mi-am devenit coasă a secundelor
și m-am întins pe miriștea lor
ca un fachir vinovat de egoism.

se moare confortabil,
chiar dureros de rapid
ies prin pielea împunsă
de fracțiuni de reproșuri
șerpi,
sânge murdar,
coate de iudă,
iadul minciunii,
infecții mârșave de neom care sunt,
pardon,
care nu mai sunt între timp.

rămân în pliul unei celule
impresia de om bun,
inutilă în condițiile date.

unde e phoenix aia
să-mi vândă pontul cu cenușa
și ce mai urma?

 

ploi desculțe

plec uneori în între timpul meu
cu gând brumat de neîntoarcere
dintre ploi care fug desculțe
prin jgheabul
de du-te
sau vino cu minute tăiate.

uneori în între timpul meu
mă împiedic în țesătura lui poate,
păianjen înțelept,
învățat cu împiedicații de fluturi orbi.
nu are pretenții vitale,
fascinat de culori înghețate,
mă iartă doar transparentă de frig.

între timpul absent
tu dresezi avalanșe,
eu promit decese de
procese verbale.
între timpul prezent
vrabia din piept
a pierdut harta.

 

arcașul

când va pleca tristețea,
vor rămâne cămările goale…

ia-ți arcul
și adu-mi din pădurile tale
vânat proaspăt,
acele priviri
de pe care vom jupui
acele fantastice litere mari
să ne facem așternuturi din ele
pentru paturile noastre de clipe imense.

umple-mi cămările deschise
cu toată pădurea,
apoi trage prin mine zăvor
săgeata.


Volume de autor:
Descătuşări – Fărâme de azimă – poezii, Ed. Armonii Culturale, Adjud, 2011;
Rătăcite anotimpuri – poezii, Ed. Armonii Culturale, Adjud, 2012;
Poeme pentru un vis – poezii, Ed. Armonii Culturale, Adjud, 2012;
Cipru, corolă de lumină vie – Note de călătorie, istorie, peisaj, Ed. Anamarol, București, 2012;
Cyprus – garland of living light (History, Lanscape and Travel Notes) – ediție în limba engleză, Ed. Armonii Culturale, Adjud, 2014;
Nerătăcitele rostiri – poezii, Ed. Eikon, București, 2015;
Sunt chir poemul toamnelor nescris – poezii, Ed. Amalia Book Mitteleuropa, Oravița, 2015.
Altarele miresmelor târzii – poezii, Ed. Eikon, București, 2016.
Eu, pietrele și Dumnezeu – poezii, Ed. Eikon, București, 2017.

1 reply »

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s