ALTculture

ALTculture 3/2018 – MAISON DU FLEURS

Eugen D. Popin - U.S.R - fil.Sibiu - 2

De Eugen D. Popin

http://revista-alternante.de/ 

 

19 mai 200….

 

Ma Chérie,

Desigur vei înțelege motivul pentru care am considerat că trebuie să-ți scriu, asta chiar dacă o fac abia după ce am plecat din preajma-ți. Sper însă ca gestul în sine să nu te mire și să nu-ți pară în primul moment straniu.
Nu mi-am putut închipui că odată plecat, fizic vorbind, să-mi continui totuși prezența, chiar și dacă într-o formă, la prima vedere, neobișnuită.
Astăzi după amiază, după ce toată dimineața și apoi după prânz am scris fără oprire la următoarea mea carte, am adormit pur și simplu la masa de scris și s-a întâmplat ceva neobișnuit de plăcut. Am visat. Am visat cu noi. Ceva adevărat.

19 mai 200….

 

Ma Chérie,

Desigur vei înțelege motivul pentru care am considerat că trebuie să-ți scriu, asta chiar dacă o fac abia după ce am plecat din preajma-ți. Sper însă ca gestul în sine să nu te mire și să nu-ți pară în primul moment straniu.
Nu mi-am putut închipui că odată plecat, fizic vorbind, să-mi continui totuși prezența, chiar și dacă într-o formă, la prima vedere, neobișnuită.
Astăzi după amiază, după ce toată dimineața și apoi după prânz am scris fără oprire la următoarea mea carte, am adormit pur și simplu la masa de scris și s-a întâmplat ceva neobișnuit de plăcut. Am visat. Am visat cu noi. Ceva adevărat.
Am visat cea din urmă după amiază în care am avut privilegiul să fim împreună și să te însoțesc în plimbarea pe malul râului. Iar plimbarea noastră s-a prelungit, căci tu mi-ai povestit despre tânăra chelneriță care ne-a răsfățat la Maison du fleurs, nefericita a avut un accident în munți și s-a prăpădit. Sigur că era ceva trist, dar în vis mie mi s-a părut totul firesc și logic. Apoi m-ai invitat la o cafea în locuința ta din apropiere, se înserase, iar vântul era de-acum rece.
După ce am intrat în apartament, m-ai condus în sufragerie, te-ai scuzat și ai dispărut în bucătărie. Eu m-am așezat comod pe sofaua din sufragerie și mi-am îngăduit să mă destind, savurând aroma cafelei care venea din bucătărie.
Ai revenit după un timp, aducând două cești de cafea aburinde și două farfurioare cu dulceață de nuci verzi. După ce ai pus dinainte-ne ceștile și dulceața, te-ai așezat alături de mine pe sofa și m-ai privit emoționată. Ți-am admirat apoi, cu voce joasă, pantofii tăi cu toc înalt și am începu să evaluez dimensiunile tocurilor, baza, unghiul lor față de verticală. Apoi am apreciat laudativ piciorul din pantofi, coapsa. Mi-ai replicat calm că pantofii nu sunt nimic deosebit și în mod reflex ți-ai ascuns picioarele sub masa din fața sofalei.
Iar eu m-am trezit instantaneu din somn, simțindu-mi coatele sprijinind bărbia. Unde e Ma Chérie? Unde sunt pantofii, cafeaua, dulceața de nuci? Totul dispăruse. Și în loc să fiu alături de tine pe sofaua cu pluș rubiniu și mătăsos, eu eram înțepenit pe scaunul din lemn cu spătar scurt și incomod, deranjat de muște și țânțari. O adevărată catastrofă!
Dar, oare am plecat eu cu adevărat? Chiar am putut eu să părăsesc Timara?
Pe unde am plecat? Cum și când s-a putut întâmpla? Nu înțeleg chiar nimic din toată povestea asta. Așa ceva nu se poate! Eu sunt încă acolo, îți simt apropierea, îți aud vocea, te admir și sunt convins că ești de neînlocuit.
Ma Chérie, îți scriu toate astea pentru că toți cei din jur nu spun nimic și nu știu nimic, iar eu te văd doar în vis. De fapt, eu sunt fizic aici la Gama, asta însemnând că nu sunt la Timara; eu fiind, probabil, pretutindeni.

ALT.culture 03.2018 12-13

30 mai 200…

Ma Chérie,

Sunt încă neconsolat pentru faptul că am părăsit Timara și de neconsolat pentru faptul că nu am nici o veste din partea ta și nici din partea celui pe care îl credeam a fi prieten din convingere. E oare posibil ca acest monstru în lipsa lui de sensibilitate să bănuiască măcar, cât de mult suferă onoarea, reputația (de care nu-mi pasă) și satisfacția mea și că prietenii mei (de care sunt foarte legat) știu despre toată povestea asta și cât de nerăbdător aștept o veste de la tine. Iar după ce voi fi primit-o, am să uit toate celelalte griji.
Călătoria a durat destul de mult, din cauză că drumurile sunt pline de diverse mijloace motorizate cvadruple, unele mai inteligente ca altele, dar cu toate astea am călătorit relativ plăcut. Temperaturile fiind altfel suportabile atât în habitaclu cât și afară. Se pare că modernitatea de care avem parte cu toții, îmi satisface pe deplin apetitul de a vedea și cunoaște cât mai multe. Iar eroismul meu va fi cu atât mai mare și mai remarcabil, dacă voi reuși să înving elementele, natura și zeii care conspiră împotriva mea, și să revin la Timara. Da, acolo mă simt eu acasă. Desigur că pot fi alungat din locurile acelea, dar eu voi reveni mereu și mereu. Așteaptă-mă, Ma Cheri în locuința ta, iar eu voi veni, cu siguranță voi fi acolo. Ce plăcere, ce nebunie! Rămas bun, Ma Chérie!
Scrie-mi, Cheri, scrie-mi cât mai curând. Pe adresa din Gama.

 

30 iunie 200…

Ma Chérie,
Ai dreptate Cheri, n-ar trebui să recunoaștem niciodată că am fost trădați de noi înșine, că ne-am lăsat seduși de propria noastră fantezie. Fantezia e uneori, deseori, folositoare în cărți, dar și acolo nu e bine să întreacă măsura. Pentru că și măsura are punctele ei slabe, cu siguranță destule. Chiar dacă la o primă vedere, șiretele, se lasă greu remarcate. Am constatat că pentru unii, fantezia este ceva de care se folosesc ori de câte ori le lipsește mulțimea de neuroni care îi pot salva într-o situație, altfel penibilă. O să-mi spui, Cheri, că aceia, destui, pentru care genul ăsta de a salva aparențele este un mod firesc de viață, au un singur cusur, anume că și-au neglijat educarea propriului gust, absență uneori imposibil de trecut cu vederea. Dar, oare, sunt toți cititorii dotați cu aceeași ascuțime a gustului? Ori, cele ce scriem, ar trebui să placă tuturor?
Ma Chérie, dar nici măcar patriarhul Dante nu a reușit să fie pe gustul tuturor. Cu tot talentul și rafinamentul care l-au urmat zi și noapte. Poate ar fi trebuit să las baltă toată truda și să fiu scris așa cum curgea din izvor, oricum sunt prea puțini aceia care vor lua cartea s-o citească din doască-n doască. Știi ceva, hai să nu ne mai batem capul cu nimicuri.
Dacă ar fi să-ți povestesc toate cele prin care am trecut, de la gândul în care s-a născut această din urmă carte, frământările, neliniștea spiritului, scrierea ei, totul ar descrie, fără falsă modestie, o naștere prematură. Acceptând calificativul ăsta, nimeni nu ar mai putea reproșa ceva autorului, dar nici editorului, dacă ar lăsa conținutul exact așa și nu ar mai îmbunătăți pe ici pe colo.
Se pare că șansa mea a fost să ajung aici unde sunt, în locurile astea muntoase, unde nu se întâmplă să fie inundații, care să ia cu ele tot ceea ce ai agonisit și nici maldărele de hârtii în care mi-am deșertat fărâma de minte pe care mi-a dăruit-o cel de Sus, compensație pentru cele pe care n-am apucat să pun mâna. Iar șansa asta nu se referă doar la plăcerile care ți le oferă viața de aici, ci însăși la existența mea ca ființă. Cu toate astea, eu simt în fiecare zi, că psihic nu mai sunt în stare să mai rămân aici, atât de departe de Timara. Va trebui să mă jelești ca pe un mort dacă nu voi reuși să revin cât mai curând.
Ma Chérie, mi-ai face un mare serviciu dacă mi-ai scrie cine din Gama m-a vorbit de rău celor din Timara. Chiar aș fi interesat de amănuntele acelor bârfe. Și crede-mă că nu mă vor tulbura chiar de loc. Am primit aici aprecieri pentru talentul meu, integritatea mea și munca pe care am prestat-o în fiecare zi.
Așa că poți spune prietenilor mei, că onoarea prietenului lor nu este în nici un fel amenințată. Acum câteva zile l-am rugat pe domnul Bernhard, să transmită salutări din partea mea dragului meu prieten Lucas. Dacă el îmi simte lipsa și se vaită pretutindeni, eu blestem ca un birjar în gura mare, atât depărtarea cât și lipsa lui.
Închipuiește-ți, pentru a mă consola cât de cât, citesc Conversations avec Truman Capote și conversez cu prietenul meu Lucas, care nu mă aude. Groaznic, nu-i așa. Dar orice-ar fi, eu trebuie să mă întorc la Timara, constat că aici nu sunt în stare să-mi găsesc liniștea. Și parcă e tot aia dacă mori de foame și frig la Timara, ori nefericit aici.
Iubiți-mă! O merit! Transmite, te rog, salutări din parte-mi la toți prietenii mei, pe care nu-i voi enumera, căci nu îndrăznesc să-i las să se perinde prin mintea mea, ca mai apoi, disperat, să sar de la fereastră. Și asta pentru că locuința este la etajul cel mai de sus al clădirii. Exceptând-o pe doamna Elly, care își iubește garderoba mai mult decât pe mine, motiv pentru care am ajuns să o detest. Deși nu i-am oferit nici un semn în acest sens.
La revedere, Chérie!

 

ALT.culture 03.2018 14-15

11 august 200….

 

Ma Chérie,

Să le ia naiba (delicatele) de sentimente! Iar dacă am așa ceva, să mă ierte Dumnezeu, căci nu sunt deloc ceva plăcut! Da, așa e, le am și eu, slavă Domnului, dar nu peste măsură; tu însă, Ma Cheri, tu ai o grămadă blestemată de ele! Scrisoarea ta, care sunt sigur că mi-ai scris-o, are un singur cusur. În ea îmi povestești iarăși de sentimente. Dece nu aduci vorba despre pantofi? Cu ce crezi că ai greși? Eu sunt la Gama, iar tu la Timara. Știi, dacă vei continua în felul ăsta, atunci sunt sigur că am să mă gândesc cât e ziua de mare doar la tine, iar noaptea, sunt sigur, n-am să te mai pot visa.
Observi, chiar vreau să fiu spiritual. Te rog totuși să nu mă crezi! Sunt de fapt trist și nefericit și mă doare faptul că trebuie să-ți spun asta. Încerc să mă dispun cu glume din nimicuri. Amuz pe cei din jur, doar pe mine nu reușesc s-o fac.
Dacă ajung să mă gândesc doar o singură clipă la tine și la prietenii mei din Timara, din momentul acela sunt pierdut. Eu nu mai sunt acolo, dar ei, cu toții, sunt acolo; acestea sunt cele două motive ale neconsolatei și tristei mele reverii. Dar și tu ai să revii, are să mi se spună. De unde să știu eu asta? Adică dumneata ai să pleci din lumea asta, departe de Timara? – Asta este, bineînțeles, deloc îmbucurător. Dar încă nu ai murit! – Și asta este adevărat.- O să vă obișnuiți însă cu timpul? Ca dracul cu focul iadului. Asta e penibil, dar până la urmă unicul avantaj al infernului și singura consolare a afurisiților.
Trebuie să recunosc, am aici la Gama o pseudo-consolare, ceva care uneori mă remontează, e vorba de cercul lui Jean-Pierre, un intelectual deosebit de rafinat. Însă dorul de Timara, chiar după treizeci de ani, nu s-a stins încă. El vorbește cu încântare despre frumusețea doamnei Ioana de Foen, de harul naiv al Prunelei, ori de superficialitatea sentimentelor domnului Bârcă. Ceilalți prieteni ai săi au părăsit lumea albă. Eu nu va trebui să suport această suferință, căci îi voi părăsi mai devreme. Cerule, dar ce îți scriu eu aici! Mai bine vorbim iarăși despre pantofii tăi…
Își mai amintește Mioara S. de mine? Ce mai știi de Maria P., s-a întors din Insula Paștelui? Înainte de plecarea mea își făceau mai toți griji, eu, ca să fiu sincer, mai puțin. Despre Cristina nu mai întreb dacă își mai amintește de mine, pentru că ea este politicoasă, are o memorie tare bună, a citit mult, iar eu sunt pentru ea o carte, pe care o citește fără să se plictisească. Iar despre maître Titus, nu întreb, pentru că e inutil să-mi fac griji, el având destui îngeri care fac totul ca să-l protejeze.
Ma Chérie, mi-ai promis că ai să-mi scrii mai des, dar oare ai să-ți respecți cuvântul? Eu aștept, mai rău decât un copil, scrisorile tale. Doar ele reușesc să facă dintr-un nemulțumit, un om binedispus și senin. O, da, știu, nu am scris încă la nici unul dintre prietenii care mă însoțeau la escapadele bahice, imediat ce reveneam la Timara. Dar amintirea lor mă nemulțumește, până și gândul acesta mă face nefericit, iar eu nu am voie să fiu nefericit. Ah Doamne, pantofii aceia! Fericitule pantofar! 

 

 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s