ALTculture

ALTculture 3/2018 – O licărire din vechiul Egipt

De Horia Gligor

Articolul cu acest titlu a apărut în REVISTA TEOSOFICĂ, ediția din luna mai 1934, sub semnătura lui Geoffrey Hodson.
Din nota redacției rezultă că acesta ar fi fost membru al Societății Teosofice și că ar fi obținut informațiile primare prin clarviziune.

Cititorii interesați în a afla mai multe despre sistemul teosofic pot consulta cartea “TEOSOFIE” scrisă de Eugen Matzota, editura CNI Coresi, București, 2009
Horia Gligor

ALT.culture 03.2018 34-35

Fiind pe terenul meu, dacă pot spune așa, simt nevoia de a face o introducere, în doar două-trei fraze…
Vreau să amintesc că TEOSOFIA a ajuns la ediția a treia, fiind urmată, anul trecut, de o carte publicată și pe AMAZON în limba engleză: TEOSOFIA, ULTIMUL RĂSPUNS.

Eugen Matzota

ALT.culture 03.2018 36-37.jpg

Teosofia în două-trei fraze…

Teosofia înseamnă înțelepciunea divină, (Gr. Theos – zeitate, și Gr. Sophia – înțelepciune), teosofia fiind, cu mult înaintea timpurilor noastre înțelepciunea zeilor, încapsulată în limbajul lor.
Theos înseamnă una dintre ființele divine, desigur un zeu, dar nu Dumnezeu în sensul pe care-l atașăm azi termenului. Înțelepciunea Divină este aceea pe care o aveau zeii. Termenul are mii de ani vechime, motiv pentru care se folosește și termenul Înțelepciune Antică.
Definiția e dată de Contesa Helena Petrovna Blavatsky, cea care a adus strălucire unui foarte vechi cuvânt, Teosofie. Am putea defini Teosofia ca pe un set de adevăruri eterne care stau la baza tuturor religiilor.
Redând umanității învățăturile pierdute ale Antichității, Teosofia aduce la lumină scrierile sacre ale tuturor religiilor, arătând semnificația lor esoterică, justificându-le în fața rațiunii și a intuiției.
Teosofia este adevărul aflat la baza tuturor religiilor și are două principii de bază:

1. imanența lui Dumnezeu
2. fraternitatea și solidaritatea umană.

Dumnezeu e pretutindeni, e în toate.
Spiritul care se găsește în tot, de la atom la Arhanghel, e viața eternă, este El, Acela, e Dumnezeu.
Termenul e menționat în Neo-Platonism, de Porphyr din Tyr , în De Abstinentia (4.9), cvorbind de cea greacă și caldeeană. La mijlocul primului mileniu D.C., Pseudo-Dionysius Areopagitul folosește termenul în Theologia Mystica.
În secolul XVIII, termenul este legat de nume ca Paracelsus sau Cornelius Agrippa și Jackob Böhme, care i-a influențat pe Schelling și Swedenborg. Teosofia în două-trei fraze…

 

ALT.culture 03.2018 38-39.jpg

Căutarea prin Internet cu cuvintele cheie “Geoffrey Hodson” returnează cca 397 mii de referințe, ceea ce ar putea fi interpretat și ca o dovadă de notorietate în domeniile teosofic, esoteric și cultura egipteană.
Ținând în mână un talisman sub formă de scarabeu, găsit într-un sarcofag al unui rege egiptean, autorul afirmă că a avut acces la un fel de memorie [pe care a numit-o “divină”], unde ar fi depozitate toate întâmplările trecutului.

În mitologia Egiptului antic zeul Ra simbolizează Soarele de zi, Atum, cel de noapte, iar zeitatea cu cap de scarabeu Khepri, luminătorul de dimineață. Toate aceste ființe superioare reprezintă, în fapt, trei imagini ale aceleiași zeități veșnice, Soarele.
Pentru că la sistemul de valori specifice Egiptului antic soarele a fost considerat nemuritor, scarabeul a devenit astfel un simbol al vieții veșnice. Acesta este motivul pentru care în camerele funerare sunt găsite adesea talismane sub forma acestui gândac sacru. Figurinelor în formă de scarabeu, confecționate dintr-o piatră rară, heliotrop, li se atribuia o putere specială, capabilă să învie o persoană moartă la o viață nouă, veșnică. Ele au servit drept simboluri ale esenței nepieritoare ale nemuririi și învierii.
Dar, în viața pământească, imaginile scarabeului erau păzitorii caselor, simbolurile prosperității, talismanele succesului și paznicii inimii omului. Pe aceste imagini se dese­nau hieroglife ce reprezentau numele zeilor, considerând că o asemenea amuletă putea chema în ajutor forțele superioare care îl vor ocroti întotdeauna pe proprietarul talismanului.
Geoffrey Hodson situează evenimentele revelate lui sub formă de imagini și sunete ca fiind petrecute cândva între anii 300-200 Î.E.N., considerând că ritualul din viziune are toate atributele unei ținute masonice.
Locul în care a fost manufacturat scarabeul este descris ca un mare templu dreptunghiular din piatră, tăiat în stâncă, cu dimensiunile de aproximativ 20 m lungime, 10 m lățime și 10 m înălțime. Apar în viziune două șiruri a câte patru coloane masive din piatră, cilindrice și cu diametrul din vârf mai mic decât cel de la bază, capitelul fiind acoperit cu un desen ca o floare de lotus.
În mijlocul templului se găsește o deschizătură prin care apare o lumină vie, venind de jos. Se simte un puternic flux de energie telurică urcând prin această gaură spre un obiect atârnat de tavan. Oficianții stau la est, sud și vest.
Între deschizătură și vest se găsește o masă de lucru la care un meșteșugar, având o coafură cu Ibis a zeului Thoth, cioplește scarabeul folosind diverse unelte, smalț, o mică nicovală și foi subțiri din aur.
Nu se aud decât zgomotele făcute de meșteșugarul care pare a fi foarte priceput, iar munca sa un adevărat ritual. Acesta este asistat de trei oficianți și un spirit al pământului, prezent acolo în corp eterico-astral.
Acesta este, în fapt, paznicul-servitor al templului, un deva [înger] cu un nivel de inteligență similar cu al oamenilor obișnuiți, însă inferior nivelului Venerabilului Lojei egiptene.

ALT.culture 03.2018 40-41
La un stadiu al ceremoniei, meșteșugarul duce la Venerabil doi scarabei de aur pe care îi ține în palmele sale împreunate în formă de cupă. In fața lui sunt doi paracliseri cu cădelnițe și două oficiante purtând frunze de palmier. Acolo mai este și duhul pământului, denumit în unele culturi gnom. Grupul trece de la vest la est prin nord, se pleacă în fața statuii din nord și revine la est, în fața Venerabilului care îi binecuvântează și ia scarabeii în mâna dreaptă. Cu toții ajung din nou prin nord în fața statuii căreia i se oferă giuvaerurile, depuse apoi într-o cupă în formă de lotus, aflată în pământ în gaura din mijloc, sub pardoseală.
Se invocă forțe din pământ și din cer, prin fraze potrivite fiecărui tip. Fiecare participant contribuie prin voința sa la acest ceremonial, fiecare tip de energie generând altă culoare între cei doi scarabei. Cele două giuvaeruri par complementare, fiind apoi oferite regelui și reginei. Diferă și prin formă, sunt depozitarele unor energii diferite, polarizate, având anumite proprietăți electro-magnetice specifice.
Sfârșitul ceremoniei este marcat de Venerabil printr-o invocare și atingerea scarabeilor cu o baghetă cu mânerul în formă de cruce coptă.
Prin acest act coboară toate puterile invocate în planul fizic și pe care le pecetluiește în talismane.
Procesiunea face din nou înconjurul lojei, cântând un imn de mulțumire și bucurie.
După o perioadă de meditație, loja este închisă.

 

 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s