ALTculture

ALTculture 5/2018: O nouă zi… ploioasă ca aproape toate zilele cât am stat în Olanda

De Ion Bogdan Martin

Un fel de a spune… că stăteam. Căci, de fapt, de stat… stăteam doar duminica. Mai rar sâmbăta. Dar noroc că exista ziua de duminică chiar şi în Ţara Lalelor! Yeah…

Şi dacă tot era duminică, drăguţii de olandezi s-au gândit să-mi facă o surpriză, în prima mea zi liberă, au hotărât să mergem în excursie, undeva la Marea Nordului, unde se afla un fel de minigrădină zoologică, de fapt un aşezământ-spital pentru foci sau lei de mare… Sau pentru ambele! Mă rog!?

ALT.culture 05.2018 4-5

Excursia, din start, se prevedea a fi o reuşită… Autoturismul lor, un Opel puternic, a avut ceva de obiectat la pornire… Oare, din cauza mea?! În fine, după câteva minute, a pornit.

Priveam cu atenţie şi admiram fiecare aşezare prin care treceam… Stilul arhitectonic al caselor îţi încânta privirea! Albe şi făţoase cu flori la ferestre. Privelişte superbă. Curăţenie exemplară! Oameni civilizaţi!

Ultimul oraş pe care îl „survolasem” fusese Leeuwarden, reşedinţa provinciei Frizia sau Frisland.

În Leeuwarden, m-a informat prietenul meu, Gerrit, se născuse Wilhelm al IV-lea de Orania*… Foarte bine! Sper să-l fi ajutat în carieră chestia asta!!!

Am ajuns cam după o oră şi jumătate la aşezământul-spital pentru fauna marină. Punctul final al excursiei. Acesta era situat pe o stâncă, nu departe de ţărm, într-un decor de vis sau, cel puţin, aşa mi s-a părut mie… pentru că dormeam foarte greu noaptea. Încă mai aveam coşmaruri legate de pâinea care lipsea la masa de prânz.

Am admirat focile alea sau ce erau!?, după care am mers la restaurantul locaţiei respective. Restaurantul se prelungea cu o terasă tare faină care atârna desupra unui mic fiord unde valurile mari descriau volte uriaşe înspumate. Să tot priveşti şi să nu te mai saturi… Chiar că era de vis. M-aş fi mutat acolo de-a pururi! Aşa am gândit atunci, dar…

Nu-mi mai aduc aminte ce am mâncat… I-am lăsat pe prietenii mei să comande. Bine că nu trebuia să plătesc, doar eram invitat, nu?!

Olandezii vorbeau pe limba lor deşi, de obicei, în preajma mea, nu comunicau decât în engleză… Mă gândeam că putea fi un moment mai intim al lor, aşa că m-am îndepărtat cu tact câţiva paşi şi, atârnat de o balustradă metalică, am început să privesc necuprinsul mării… Nordului, cum am mai zis!

ALT.culture 05.2018 6-7

Spectacolul n-a fost să fie chiar cel pe care mi-l dorisem sau pe care mizasem, pentru că doi puşti, ce se alergau cu un Golden Retriever, au trecut în fugă, razant pe lângă mine, iar câinele, ratând curba periculoasă – ce mult înseamnă ABS-ul! –, s-a oprit cu fălcile umede drept între fesele mele…

Pe bune! Iar impactul a fost unul devastator, pentru că în clipa următoare am fost busculat peste balustradă, direct în apele reci al mării…. Nordului, cum am pomenit, gata înspumate! Toamnă… sfârşit de septembrie, apa nu cred că avea mai mult de 4-5 grade… La umbră! Iar umbra părea să fie starea de fapt a acestei părţi de continent!

Nu mi-am pierdut cumpătul, pentru că eram un român care ştia să înoate, iar malul nu era departe. Am început să dau din mâini şi din picioare, precum o căţea leşinată, privit de o asistenţă numeroasă şi, aparent, îngrijorată… Cei doi copii chiar se bucurau, mă încurajau şi aplaudau frenetic… Maaama voastră! Băga-v-aş…

Dar se vede treaba că înotam degeaba pentru că dinspre mal îmi veneau în faţă curenţi mari descendenţi care mă tot trăgeau în larg… În larg şi spre fund.

Un domn, mai vigilent, mi-a aruncat un colac mare de salvare pe care l-am recepţionat… în plin, drept în nas. Bun, aveam colacul, dar malul era destul de stâncos şi abrupt… Am stat în apă preţ de vreo 4-5 minute până când a apărut o şalupă care m-a pescuit cu delicateţe din apele mării…. Nordului, că doar v-am mai spus!?

Destul de rapid, a apărut o doamnă, cam la vreo 35 de ani, cu ochii albaştri, cu început de burtică şi cu ţâţele mari, care m-a luat de-o aripă şi m-a dus într-o cameră din spatele pensiunii, mi-a dezinfectat julitura de la nas, mi-a pus un plasture peste rană, după care mi-a cerut să mă dezbrac…

Eram dezorientat total! Aaa… Aici?! Aşa… direct?! Cum?! Fără preludiu, fără o… cum să… dar nici n-am făcut cunoştinţă!

Eu… Ş-apoi, de la apele alea antarctice, ce dracu’ să mi se mai… Adică, what the hell! Tot aia!

Cred că aveam o figurăăă!!!

Văzându-mi expresia, doamna mi-a aruncat în braţe o pereche de blugi şi un tricou aproape noi… Ah, asta era!

Mi-am tras blugii şi tricoul, de faţă cu doamna de la care mă aşteptasem să întoarcă privirea… Chiloţii, uzi leoarcă, nu am îndrăznit să mi-i dau jos. Român pudic.

Doamna s-a apropiat încet, încet… trepidam tot, mi-a tras un sărut apăsat peste buzele mele reci şi tremurânde şi mi-a spus că-i pare rău pentru întâmplare. Am înţeles de ce: câinele era al ei. La fel şi restaurantul. La fel şi copiii. Să-i trăiască!…

Băga-i-aş… Doar chiloţii îmi dădeau bătăi de… Nu bătăi! Cum să spun?!, mai degrabă, îmi fleoşcăiau sub testicule – iarăşi scuze! –, mai ales sub stângul…

Mai târziu am realizat şi de ce, mi se lipise o midie de scrot. De unde am dedus faptul că midiile nu filtrează doar apa! O fi bine, o fi rău?!

Am înţeles perfect şi gestul cu sărutul… Era în loc de scuze. Cel mai ciudat a fost însă faptul că mi-a plasat cartea ei de vizită!!!

De atunci, nu am mai văzut-o niciodată. În agitaţia momentului, am pierdut cartea ei de vizită, pe care, sincer, o mai caut şi astăzi… Nu se ştie niciodată, nu?! Sigur, aşa cereau uzanţele: schimbul de cărţi de vizită! Eu nu am putut să-i prezint decât chiloţii… Prea intraţi la apă la acel moment!!!

Bucuroşi au fost şi olandezii mei, nu numai cei doi copii, pentru că masa a fost oferită din partea casei… Pe motiv de… baie de mare. Nordului, cum am specificat de atâtea ori!

Aşezat în maşină comod, pe bancheta din spate, am dârdâit tot drumul de întoarcere cu blugii uzi sub fese.

Abia înfofolit în două pături groase şi după câteva pahare de rachiu de ienupăr, mai cunoscut drept gin, la trei ore de la incident m-am oprit din „tremolo”.

Olanda… Olanda… o ţară eminamente superbă… Iar oamenii… Oamenii sunt de-a dreptul senzaţionali. Şi cu cărţi de vizită la ei tot timpul. Chestie de educaţie!

N-am putut dormi, fleoşcăitul acela marin (!) mi-a sunat toată noaptea în urechi, căci unde altundeva?!…

Frumoasă şi educativă excursie! Doar midia mi s-a părut un pic în afara itinerariului…

Scoică fără minte… Ca toate scoicile de altfel!

Şi mă refer la scoicile… scoici!!!

__________________________________________

1 n. 14 noiembrie 1650, d. 8 martie 1702, a fost rege al Angliei și al Irlandei din 13 februarie 1689 și rege al Scoției din 11 aprilie 1689 până la moartea sa. Era cunoscut și ca William Henric sau William de Orania. Înainte de a deveni rege al Angliei a fost prinț de Orania, guvernator al provinciilor olandeze Olanda, Zeeland, Utrecht, Geldern și Overijssel (1672-1702). A deținut și titlul de rege al Franței, ca toți regii Angliei de la Eduard al III-lea până la George al III-lea.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s