ALTculture

ALTculture 7/2018 – TRAIAN VUIA 111

De Horia Gligor

La 18 martie 2017 s-au împlinit 111 ani de la premiera aviatică mondială când inventatorul bănăţean Traian Vuia a reuşit să învingă gravitaţia cu aeroplan-automobilul său, la Montesson, lângă Paris.

ALT.culture 07.2018-11 32-33.png

La inţiativa doamnei europarlamentar Maria Grapini, Parlamentul European a găzduit la Bruxelles, în 7 martie 2017, o conferinţă dedicată aportului deosebit al lui Traian Vuia la istoria aeronauticii. Vorbitorii aflaţi la prezidiu au fost: Dan Antoniu, autor și coordonator de cărţi în domeniul istoriei Aeronauticii Române, membru al CRIFST al Academiei Române, Dragos Bănescu, însărcinatul de afaceri la Ambasada României în Regatul Belgiei, Cosmin Boiangiu, diplomat în cadrul Reprezentanţei Permanente a României la UE, Maria Grapini, europarlamentar, cosmonaut Dumitru-Dorin Prunariu, Ramona Bădescu, europarlamentar, general losif Rus, fost comandant al Aviaţiei Militare Române, preşedintele ARPIA – Asociaţia Română pentru Propaganda și Istoria Aeronauticii, istoricul Vasile Dudas. Multe dintre informaţiile din acest text s-au regăsit în luările de cuvânt.

Centrul Cultural Belgiano-Român ARTHIS a găzduit expoziţia de fotografii a Muzeului Naţional al Banatului (condus de Claudiu Ilas), bazată pe exponate din cadrul Muzeului Traian Vuia din comuna omonimă.

 

Repere biografice.

Se naşte la 17 august 1872, în Surducu Mic-Bujor din Banat (acum comuna Traian Vuia), între Lugoj și Făget; tatăl, Simeon Popescu, era preot, mama – Ana Vuia.

Şcoala primară germană din Făget (1881), gimnaziul și liceul maghiar din Lugoj (1884-1892), student la Politehnica din Budapesta (1892-1893), se transferă la facultatea de drept (1893). Obţine titlul de doctor în ştiinţe juridice, magna cum laudae (6 mai 1901), cu teza Militarism și industrialism, regimul de status și contractus.

Emigrează în Franţa (27 iunie 1902), considerând că doar aşa va avea o şansă să concretizeze iniţiati­vele lui în direcţia construirii unui aparat de zbor mai greu decât aerul. Nu l-a descurajat rezoluţia savanţi­lor de la Academia de Ştiinţe din Paris, pe memoriul său înregistrat la 16 februarie 1903: „Problema zborului cu un aparat care cântăreşte mai mult decât aerul nu poate fi rezolvată și nu este decât un vis”.

Patentează peste opt luni invenţia „aeroplanul- automobil” (16 octombrie 1903). Premiera mondială a zborului unui aparat mai greu ca aerul (VUIA-1), cu tren de aterizare pe roţi și motor propriu, are loc pe 18 martie 1906, la Montesson, lângă Paris. Urmează varianta înbunătăţită, VUIA-2, elicoptere (primul acţionat de un biciclist, următorul cu motor).

Despre acest zbor s-a scris în revista franceză l’Aerophile încă din aprilie 1906. În 1907, meritele sale erau subliniate în mod special: „Sistemul Vuia, cu toate că performanţele lui au fost rare și scurte, era bogat în dispozitive ingenioase, dovedind prin aceasta un spirit original, inventiv și cunoştinţe de mecanică foarte serioase. El a conceput și executat aparatul său în momentul când primele succese ale dirijabilului LEBANDY păreau că fac să se uite aviaţia… Trebuie să recunoaştem că el a fost un adevărat slujitor al Marii cauze. Să-i păstrăm un mic colţ în istorie, pe care l-a cucerit cu vrednicie si-l merită cu prisosinţă.”

La 15 mai 1918, publica în revista Transilvania Actul de constituire al Comitetului Naţional al Românilor din Transilvania și Bucovina. Este ales secretar general al Comitetului Naţional Român.

Legaţia României din Paris (ambasada) îi eliberează paşaport diplomatic la 8 ianuarie 1920, la solicitarea lui Caius Brediceanu. Pregăteşte la Bruxelles suportul diplomatic pentru susţinerea acţiunilor prim-ministrului Alexandru Vaida-Voevod, numit la 10 ianuarie 1920 şef al delegaţiei României la Conferinţa de Pace.

În 1928 patentează în Germania „generatorul de abur”. Principiul acestuia este utilizat și în prezent la centralele nucleare de tip CANDU (canadiene).

În anul 1931, regele Carol al II-lea îi decernează Ordinul Ferdinand I, clasa comandor, pentru contri­buţia la făurirea României Mari.

În anul 1932 (12 noiembrie) patentează în Franţa o versiune îmbunătăţită a generatorului de abur; vizită în România. În 1934 vizitează Fabrica de Avioane IAR din Braşov.

La intervenţia prim-ministrului Petru Groza, i se recunosc atât meritele din zona tehnico-stiinţifică, precum și aportul deosebit la înfăptuirea României Mari. Pe 27 mai 1946 este ales membru de onoare al Academiei Române. Moare la 2 septembrie 1950, în Bucureşti. Locul de veci este la Cimitirul Bellu.

ALT.culture 07.2018-11 34-35

Scriitor și publicist.

Până a decis să emigreze în Franţa (1902), a trăit la Lugoj, oraş care preluase de la Timişoara, prea puternic maghiarizată, poziţia cea mai importantă în lupta politică a intelectualităţii româneşti progresiste de afirmare a idealului national în cadrul monarhiei austro-ungare, imprimată de Al. Mocioni și Coriolan Brediceanu. Bănăţenii au făcut eforturi financiare deosebite pentru asigurarea apariţiei sistematice a revis­telor Desceptarea (1879), Luminătorul (1880-1893) și Dreptatea, care a rezistat în perioada 1894-1897, până când justiţia părtinitoare i-a condamnat pe V. Branişte (doi ani închisoare și amendă 1300 florini), George Condrea și Ion Barcian.

in 1901, Traian Vuia a colaborat cu entuziasm cu V. Branişte, asigurând supravieţuirea ziarului Drapelul. In numărul inaugural, Traian Vuia semnează primul număr din seria de articole „Capitalismul internaţional și ideea naţională” și articolul Viitorul. Colaborarea continuă și de la Paris, Vuia având o perspectivă clară și aprecieri tăioase referitoare la ignorarea de către clasa conducătoare austro-ungară a drepturilor legitime ale popoarelor: „Principiul de naţionalitate duce înainte popoarele, cari ţin cont de el, le măreşte și le asigură victoria; acest principiu îşi are izvorul în cele mai nobile cuceriri, în cele mai mari revindicaţiuni, cu cari se făleşte epoca modernă – egalitatea, suveranitatea poporului, regimul constituţional și parlamentar, descoperirile ştiinţei, difuzia luminii, cultura filologiei și a literaturii”.

 

Omul politic.

În Franţa, în afara preocupărilor tehnico-știinţifice, reuşeşte să-şi impună prezenţa în cercuri selecte din zonele politice, diplomatice, culturale și jurnalistice. Probabil că în acest fel a ajuns să fie cunoscut și în mediul masonic, unde fusese recomandat de avocatul Samuel Silvan Krainik, pe care îl cunoscuse la Legaţia României din Paris. Intervenţia jurnalistului Marcel Maximilien Huart, Maestrul Venerabil al Lojii cu numele „Ernest Renan” și membru al Consiliului Ordinului Marelui Orient al Franţei, a avut drept consecinţă iniţierea masonică la 4 august 1919 a delegaţiei de politicieni români condusă de prim-ministrul Alexandru Vaida-Voevod, din care au făcut parte și Caius Brediceanu, Traian Vuia, Ion Pillat, Mihail Șerban, George Crișan și Voicu Niţescu.

La 10 ianuarie 1920, prim-ministrul Alexandru Vaida-Voevod a fost numit şef plenipotenţiar al delegaţiei României la Conferinţa care a avut loc la Paris în perioada 16-27 ianuarie 1920.

Unul dintre obiectivele principale era anihilarea propagandei antiromânesti organizate de Ungaria după terminarea războiului și a Unirii de la 1 Decembrie 1918 de la Alba Iulia.

În cadrul şedinţei Consiliului Suprem al Conferinţei de Pace, prim-ministrul român a demascat revizionismul guvernului amiralului Horthy și a propa­gandei agresive, defăimătoare și mincinoase la Paris a şefului delegaţiei Ungariei, contele Albert Apponyi.

A susţinut cu argumente poziţia României, aliată de partea învingătoare de la intrarea în Primul Război Mondial, în 1916, la discuţiile cu personalităţi politice de prim rang, precum cei patru mari, adică Georges Benjamin Clemenceau (premier al Franţei), Thomas W. Wilson (preşedintele SUA), Sir David Lloyd George (premier al Angliei), Vittorio Emanuelle Orlando (premierul Italiei), și alte personalităţi cu mare influenţă, ca Francesco Saverio Nitti și H. Wallace.

Au fost sau nu cei patru francmasoni? O opinie categoric „pro” o are Dan Amedeo Lăzărescu, istoric și politician, care, referindu-se documentat la activita­tea lui Ion C. Brătianu ca preşedinte al delegaţiei României la Conferinţa de Pace de la Paris, scrie: „Sosit la Paris în luna ianuarie 1919, ca să-şi susţină cu înverşunare spiritul și litera tratatului secret de alianţă încheiat cu cele patru puteri ale Antantei la data de 4/17 august 1916, tratat prin care i se recu­noşteau României drepturile imprescrictibile asupra tuturor teritoriilor locuite de Români, Ion I.C. Brătianu (care nu era mason) s-a aflat în faţa Celor Patru Mari, care, toţi, aparţineau ordinului masonic… Exasperat de şicanele suferite în timpul discuţiilor,

Ion I.C. Brătianu (…) s-a înapoiat la Bucureşti și l-a sfătuit pe regele Ferdinand să trimită la Conferinţa păcii un prim-ministru ardelean care să aparţină masoneriei. Iuliu Maniu, refuzând această sarcină din pricina apartenenţei sale la confesiunea greco- catolică, l-a propus ca prim-ministru pe dr. Alexandru Vaida-Voevod, care fusese sfătuit de Brătieni să se afilieze, încă din primăvara anului 1919, la Loja de intelectuali Ernest Renan, cu sediul chiar la Marele Orient al Franţei din Paris.”

Între 26 februarie şi 3 martie 1920, au continuat demersurile la Conferinţa Puterilor Aliate de la Londra, clarificând poziţia României faţă de pretenţile Ungariei, din perspectiva rezolvării dife­rendelor teritoriale, militare, financiare și circulaţie-tranzit. Documentul a fost semnat la iunie 1920 la Trianon, fiind cunoscut cu numele Traité de Paix entre Les Puissances Alliées et Associées et la Hongrie, Protocole et Déclaration), intrarea în vigoare a acestuia fiind fixată la 25 iulie 1921.

Tratatul recunoştea unirea Transilvaniei, Banatului, Crisanei și a Maramureşului cu România, precum și Slovaciei și Ucrainei Subcarpatice cu Cehia, a Croaţiei, Sloveniei și a vestului Banatului cu Serbia, stabilindu-se frontierele.

În acest fel, patriotul Traian Vuia intră în grupul personalităţilor care au contribuit decisiv la constitu­irea României Mari în 1918 și recunoaşterea internaţională prin Tratatul de la Trianon: Ion I.C. Brătianu, Take Ionescu, Alexandru Vaida-Voevod, Nicolae Titulescu, Caius Brediceanu și Ioan Cantacuzino.

Nu de puţine ori, Traian Vuia si-a exprimat fără menajamente opiniile sale critice, unele frapant de potrivite și perioadei actuale, bazate pe o cunoaştere remarcabilă a situaţiei politice naţionale și internaţionale și o pre­zentare clară o obiectivelor circumscrise noţiunilor de patriotism și naţionalism. A și plătit pentru aceas­ta, unii politicieni ai Partidului Naţional Român din perioada postunire speculând legăturile lui cu misca- rea socialistă franceză, blocând astfel participarea sa la alegerile parlamentare din 1918, în circum­scripţia electorală Răcăjdia de lângă Oraviţa.

Corespondează frecvent cu avocatul George Dobrin, politician bănăţean de seamă, căruia îi explică motivele pentru care a aderat la Comitetul de Înţelegere Socialistă între Aliaţi, iar în 1919, cu amărăciune îi trimite un amplu rechizitoriu făcut politicienilor români afectaţi de „virusul bizantin”.

Muzeul Traian Vuia a fost inaugurat in 26 aprilie ca parte a Muzeului Naţional al Banatului din Timişoara. Este situat în comuna omonimă, expune machete ale avioanelor VUIA, a elicopte­rului acţionat de un biciclist, numeroase fotografii ale unor documente istorice, patente și texte lămuritoare.

Are vizibilitate prin Internet la adresa http://www.muzeulnationalalbanatului.ro.


Acest articol a fost preluat din revista de cultură “Curtea de la Argeș”,

anul VIII, nr 4(77), aprilie 2017, cu aprobarea redactorului șef,

academicianul Gheorghe Păun.

 

curteadearges

 

wp-image-1540297791.png

 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s