ALTculture

ALTculture 8/2018: O pereche de ași

corina dașoveanu & (DANIEL DĂIAN)

Oricum ar nega cu modestie Corina Dașoveanu și Daniel Dăian, eu îmi spun părerea clar: pentru mine, ei sunt o pereche de ași!

Le-am respectat și modul în care semnează creațiile lor ieșite din orice fel de tipare; corina dașoveanu & (DANIEL DĂIAN)…

 

Eugen MATZOTA

ALT.culture_08.2018 12-13.png

**

semnez contract de confidențialitate

cu holul ăsta în care un singur scaun

întârzie în abundența timpului relativ

(prietenul meu, einstein,

este bolnav de recidive).

de plictiseală, caut moartea pe google,

da, ea e o frumusețe colaterală,

un fel de manager al plasei de siguranță.

de parcă nașterea ar fi corectă,

intri cu o valiză goală în mână,

îți spun că în spitalul ăsta închis

tranzacția rugăciunii presupune un schimb

în orb,

moartea, ca și nașterea, nu se vede.

așa că deschid ochiul rezervei numărul patru

(exact, obsedantul patru al tuturor noțiunilor

cu care vorbesc),

înăuntru sunt vreo două paturi ale lui procust

în care celulele se regrupează în cancere

de dragoste.

mă convingi să dezinfectăm cu tandrețe

imposibilul,

ne vrem pentru încă o dată necunoscuți,

se rup contracte,

e perfect,

nașterea, ca și moartea, nu se supără.

corina dașoveanu

 

 

**

de uluire

icnetele tale au început să poarte un dialog

cu singurul ochi ușor strâmb ca și viul

(asta era doar vina cântecelor scurse din vioara galbenă

pe care o păstrezi întotdeauna la îndemână

în loc de batistă)

dar vezi tu

există secunde în care ne alungăm roiurile

de păsări din gură

tocmai pentru a nu provoca un război planetar

între întrebări

ba chiar există oameni anume plătiți

să ne adune pielea în pungi de rafie

alături de gesturile pline de riduri

într-un fel oarecum obscen de mentenanță intimă

a unor necunoscuți

vioara în schimb

a început să plutească prin galbenul ei

probabil tot așa

de uluire

(DANIEL DĂIAN)

 

acuz

la un moment dat impresia se îngrașă,

crește exponențial

cu psihoza curvei de serviciu

sau cu grosimea pereților rezemați

virtual

pentru act.

în aceste condiții de greață,

strada oferă liberă trecere

la pachet promoțional,

are două benzi pe sens

sau chiar mai multe în funcție

de potența traficului.

unul de sus,

numit întâmplător El,

veghează tolerant circul ambulant,

sunt destule portbagaje

care transportă clandestin furtul,

dar totul are o scuză dacă poza

are sprâncene pensate.

naivitatea pleacă pe jos

în direcție inversă,

de fapt

circulația valorii e considerată

infracțiune.

corina dașoveanu

ALT.culture_08.2018 14-15

**

înving poreclele cu mâinile goale

un des folosit dumnezeu stă în picioare

iar eu chircit înăuntru

dezlipesc șoaptele de pe rugăciuni

și o anumită înțelepciune stabilește prețul

oaselor

probabil că pe undeva suntem sortiți să avem salturi grațioase

peste iarba crescută violent între coperte

sau să culegem apa fierbinte care a spălat resturile cinei

cu mâna cea mai cuvioasă

și să o atârnăm la uscat până devine un dar

pentru câțiva însetați pe care nu îi mai poate dezlipi nimeni

de lângă robinetele mototolite în delir

și apoi îndemnul de a ne strânge chipurile

într-o mănușă curată

pentru a nu uita niciodată cine este celălalt tu

ba chiar să ne lăsăm pielea să izbucnească în plâns

pentru că plânsul este singurul tratament capabil

să vindece totul în calea lui

iar în locul cu imaginile cele mai stângace

să ne repezim dragostea

poate

cine știe

o să se găsească acel altcineva care ar vrea

să o mângâie

(DANIEL DĂIAN)

 

**

m-a prins furtuna în orașul pătrat,

miroase a fulgere în rochia mea albă

și mi-ai spus că ți-e frică.

taie-mă, îți zic,

ia foarfeca și taie până ajungi

la dragoste sau la sânge.

în lungul buzei taie,

apoi în jos,

în zig-zag,

către oriunde ai vrea

să-mi ucizi rochia.

taie-mi nasturii dulci,

strecoară-ți teama

prin toate butonierele mele,

pielea e caldă

și miroase a bărbat așteptat.

intră

în toate rănile rochiei mele,

în orașul pătrat

acum începe

a patra

furtună.

corina dașoveanu

**

în fiecare noapte după război

vin cei de la salubritate să adune urletele

de pe caldarâm

cu lopeți de lemn și limbaj de cârtiță

pentru că toată culoarea aia îmbrăcată în carne

și împrăștiată în toate direcțiile

trebuie adunată în sens alfabetic

nu în mod bădăran aruncată în pungi subțiri de plastic

claie peste grămadă

să nu mai știe niciunul dintre ei

care al cui chip este

clar nu

niciunui erou nu îi convine să plece de acolo

dus în cârcă de un om căruia i s-au veștejit lacrimile

în fond după o moarte așa de sângeroasă

ar trebui invitați cetățenii cu umbrele roșii

deasupra obrajilor

doar așa pentru un contrast puternic al rușinii

sub pleoapele false

să ajute la curățenie

pentru că un oraș pus în căușul palmelor de nevinovați

este un oraș din care frica a învățat

să își spargă între dinți cojile cuvintelor triste

și să uite

ba chiar să umble

să calce apăsat

peste urletele liliachii

ale celor ușor plecați dintre ei

(DANIEL DĂIAN)

**

nici vorbă de fântâni

tu nu vezi ce greu vin hergheliile

să înghită o picătură de apă?

aici timpul este mai precaut

este adus de poștași care își pedalează soneriile

ca niște apucați

are spițe și priviri de pește

atunci când lasă umbre

peste scrisorile noastre atârnate în cuiere

(dar te rog ai răbdare

în fiecare dimineață vin îmbrăcat în roșu

să îți aproximez

frigul zdrobit

în trup)

(DANIEL DĂIAN)

ALT.culture_08.2018 16-17

**

în uterul meu s-a instalat

un copil cu patru etaje,

e posibil să fi fost acolo

înainte

ca noi să ne fi trezit în numele tatălui.

așa că… vezi tu?

acesta chiar este un poem de oxigen pur,

un fel de dragoste de moarte

care locuiește prin toate încăperile,

întoarcere imensă în sânge

prin ferestre.

probabil de aceea e atât de simplă

legănarea celulei primare,

suntem embrioni ai copilului nostru,

lumi lipite din utere în continuare.

nașterea imaculată e de fapt

o iubire enormă care ne respiră

la ultimul etaj al ideii.

corina dașoveanu

 

**

de fapt noi urcăm spre deosebire ușor diferit

tu pe tocuri

eu ușor dezbrăcat de forma lui a fi

pentru restul lumii

care se străduiește oricum să ne găsească explicații

exilulului asumat din spectrul strâmbului general valabil

dar lumea știm bine

are cearcănele de urâțenie

fermecătoare și insuportabile deopotrivă

o mizerie izbită zilnic de formele baroce

ale mieilor veniți să dăruiască culoare pereților

cu moartea lor

pe de altă parte însă

mâinile noastre sunt doar niște sacrificii ale gesturilor

exilate dintr-o melancolie descompusă

la capătul sârmei ghimpate care desparte

radioactivitatea de enigmaticul corp

al moleculei dreptunghi

și ăsta crede-mă este un motiv feroce pentru a merge mai departe

în drumul spre deosebire

deoarece bărbatul ajunge după un timp să cunoască moartea mielului

ca și cum ar fi a lui

iar femeia să își coasă inelul pe deget

într-o seară de rugăciune

alături de celelalte plânse

așa că din orice punct de vedere ai începe să ne privești

nu uita să respiri adânc

după ce verși paharul de vodcă

pentru cei mai vii decât tine

care nu știu cum să își spele încă

plânsul de dinăuntru

(DANIEL DĂIAN)

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s