ALTculture

ALTculture 8/2018 – Contemplare… Care să fie oare originea acestui cuvânt? Şi, mai ales, care să fie semnificaţia sa?

De Călin Muntean

Dacă ne uităm în Dicționarul Explicativ al Limbii Române (și vedeți că facem referire la el deoarece este o sursă autentică), definiția acestui cuvânt, a contempla, este următoarea: „lat. con-templari, a te uita în templu”.

Cu alte cuvinte a te uita în tine însuți, în calitate de ființă divină, ori în interiorul unui lucru sau situație cu care ai legătură direct sau indirect.

 Dacă luăm separat termenul “templare” putem să-i găsim înțelesul în echivalentul său modern – template, care este un cuvânt englezesc derivat evident din latină și care semnifică șablon sau model. De aici și derivata cuvântului în română – tâmplărie, profesie care se ocupă cu modelarea lemnului.

Astfel contemplarea are la bază această stare de liniște interioară, stare în care ne fixăm atenția către chestiunea ce ne interesează.

Conectându-ne în felul acesta în Câmpul Energetic, realizăm o conexiune între Sinele nostru spiritual și structura contemplată.

Ca ființe umane dispunem de puterea creatoare, pe care o putem folosi în mod conștient, iar contemplarea este calea prin care avem posibilitatea să transformăm această creativitate în ceva concret la modul practic.

Fiecare dintre noi se trezește dimineața și se privește mai mult sau mai puțin în oglindă. De obicei ne uităm pe durata spălatului pe dinți la chipul nostru reflectat în suprafața oglinzii, fără să ne gândim la ce fel de ființe suntem.

Ştim că suntem oameni, dar parcă până și chestia asta a devenit actualmente ceva plictisitor în raport cu noianul de probleme care ne asaltează zilnic.

Dar… întotdeauna este un dar… Există aspecte ale vieții pe care nu le cunoaștem suficient și care se manifestă fără ca noi să știm, ca un fel de program de rezervă care are linia sa de manifestare.

ALT.culture_08.2018 46-47

Am putea spune că fiecare ființă, deci inclusiv omul, are o dublură cuantică undeva într-un plan subtil, întocmai cum programul de computer are o rezervă a sa pe un server, metoda fiind numită back-up adică acoperire de rezervă.

Dintr-o asemenea perspectivă, chiar dacă știința modernă a făcut în ultimul deceniu descoperiri extraordinare în privința altor mistere ale corpului uman, de abia de acum încolo se va deschide larg ușa cunoașterii pentru civilizația umană.

Cercetările științei au pus în evidență în anii 70-80 că, în zona plexului solar, omul are o activitate energo-informațională destul de amplă, dat fiind faptul că în Ştiința Spirituală se cunoaște că rolul acestei zone, prin corespondență cu chakra plexului solar, este acela de a gestiona relațiile pe care le avem.

În ultimii cinci ani cercetătorii au studiat intens mecanismele creierului uman, pe baza mecanicii cuantice, deoarece ariile corticale sunt foarte complexe în funcționarea lor. În această privință psihologia modernă și esoterismul se apropie reciproc în eforturile de descifrare a pârghiilor care dirijează comportamentul uman, în special pe cel de tip irațional.

Desigur că avem nevoie de rațiune, de logică și de analiza oricărui lucru, situație sau problemă cu care ne confruntăm, dar de multe ori ne dovedim nouă înșine că alegând doar cu mintea, facem greșeli care nu mai pot fi reparate.

Gândirea este un proces logic, rațional și care în privința omului se manifestă în raport cu ceea ce omul vede, analizează și înțelege în jurul său.

Cuantă – definiție din Dicționarul Explicativ al Limbii Române: cea mai mică cantitate de energie radiantă, a cărei valoare e proporțională cu frecvența radiației respective; cantitate determinată și finită de energie care poate fi emisă sau absorbită de un sistem atomic, molecular etc. Cea mai mică cantitate a unei energii, a unei mărimi fizice, legată de radiație și depinzând de frecvența radiației.

Deci vorbim despre o realitate manifestată la nivel de microcosmos și care definește, la fel ca în cazul watt-ului, consumul de energie dintr-un sistem la un moment dat.

O să vă întrebați probabil ce legătură au cuantele de energie cu inteligența umană?

Ei bine, dacă ne gândim la principiul universal valabil care spune că “Totul este energie”, rezultă că și gândirea ca proces cognitiv se încadrează în acest concept.

Căci ce poate fi altceva gândul decât energie?

Desigur, dar o asemenea energie este pusă în corpul mental al omului într-un fel în care cu greu putem desluși de ce este așa.

De ce este greu?

Pentru că, în primul rând, chiar și în actualul stadiu în care știința face pași mari în studiul și descoperirile din științele de frontieră, mecanismul gândirii rămâne încă o enigmă.

 

ALT.culture_08.2018 48-49.png

Ce produce gândirea?

Ce vă face pe voi, cei ce citiți în acest moment rândurile de față, să gândiți și să înțelegeți complet ceea ce citiți?

De unde se naște gândirea și ce o determină să se manifeste?

Gândirea este un proces logic, rațional și care în privința omului se manifestă în raport cu ceea ce omul vede, analizează și înțelege în jurul său.

Să vedem însă cum acționează gândirea și de ce uneori pare că suntem pe aceeași lungime de undă cu cineva cunoscut, iar alteori nu ne sincronizăm deloc.

Am convingerea că toți ați trecut prin așa ceva și nu o singură dată.

Asemenea sincronizări și desincronizări sunt determinate de starea noastră interioară, iar aceasta la rândul ei este direct conectată cu cele două stări mentale din cele patru cunoscute, și anume Beta și Alfa ce caracterizează activitatea noastră zilnică.

Şi să explicăm simplu, pe înțelesul oricui…

Undele Beta au 14-30 cicli pe secundă și sunt caracteristice gândirii active, care elaborează planuri, scheme, analizează și procesează informațiile.

Undele Alfa corespund frecvenței de 7-14 cicli pe secundă și au drept caracteristică starea de relaxare și de meditație sau reflectare asupra unor lucruri din viața noastră.

De obicei noi avem mintea ocupată cu tot felul de mărunțișuri zilnice la care ne tot gândim, ne frământăm, întoarcem un lucru sau altul pe toate fețele de nu știu de câte ori, și în felul ăsta avem o gândire indisciplinată și dezorganizată.

Ce să mai spunem în cazul ăsta dacă ne propunem prin sugestie să obținem ceva?

Nici vorbă și ne mai mirăm într-o situație ca asta că dacă aplicăm vreo tehnică, de ce nu obținem ce ne propunem. E un stadiu dezorganizat al minții și lipsit de disciplină.

Pentru a avea reușite, e necesar să înțelegem că putem să folosim mintea și energia ei, în astfel de scopuri benefice pentru noi, doar dacă îi înțelegem mecanismul. Ei și am ajuns în acest punct în care putem explica faptul că undele cerebrale ale gândirii active – Beta și Alfa, au aceste frecvențe care în realitate reprezintă cuante de energie. Pentru a înțelege asta, recitiți definiția cuantei de la începutul articolului.

Dacă noi gândim dezordonat, atunci aceste cuante pe care le trimitem în câmpul mental colectiv – așa cum susține și Legea Rezonanței – se vor întoarce la noi tot în mod dezordonat dar și încărcate de emisiile mentale ale celor care gândesc la fel. Şi, atunci, ce să materializăm în viața noastră decât nereușite!? Ne mai mirăm de ce, chipurile, tehnica oferită de cutare sau cutare maestru nu funcționează.

Păi, tocmai din cauza asta!

Este necesară ordonarea gândirii pentru ca emisia cuantică a acesteia să ne aducă ceea ce dorim întotdeauna.

 

wp-image-1540297791

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s