ALTculture

ALTculture 9/2018: Eseuri de Corina Gheorgheza

Născută la 14 octombrie în Ploiești. Licențiată în Științe Administrative.

După terminarea facultății, a schimbat macazul, îndreptându-se către marea ei pasiune: arta.

A cochetat șase ani cu industria ”beauty,” unde s-a format ca ”make-up artist,” dar și ca om de vânzări și unde a înțeles că frumusețea umană există, dar trebuie descoperită.

Specializările în medicina tradițională chineză și rusă au fost cele care au ajutat-o să ia contact cu omul din punct de vedere holistic, drept pentru care care dorința de a coborî în adâncurile ființei umane, acolo unde se întrepătrund sacrul și profanul, a venit în mod firesc.

Pasiunile sale pentru psihologie, filosofie și simbolistică s-au unit într-o manieră subtilă și naturală , reușind astfel să pună în scris toate imaginile interioare ce-și au fascinanta reflexie la exterior, sperând doar că cititorul va rezona cu mesajul care îi este adresat.

În prezent, are diverse contracte de colaborare în zona de online, administrând conturi de publicitate si specializându-se în content writing și copywriting, domenii ce au la bază scrisul, element care îi definește personalitatea.

ALT.culture_09.2018 10-11

Metamorfoza gândurilor

De Corina Gheorgheza

Când vulnerabilitatea se cuibărește fără băgare de seamă în al tău suflet, degetele mizerabile ale celor ce scormonesc în putreziciunea propriului infern, încep să te împungă și să-ți șoptească vorbe mieroase, în speranța că își vor alimenta felinarele stinse din a ta candelă vie. Te vor unul de-al lor și gheața pe care pășești este atât de fragilă încât, patinajul viselor îți este interzis.

Ai toate șansele să fii asemeni unui fulg de nea ce sărută gheața rece și mizerabilă, pentru a o binecuvânta. Dar frica de a nu rămâne captiv, îți întărește picioarele și ți le transformă în plumb de mătase albă, impotmolite în crăpăturile fără suflare.

Privești cu teamă în copca transparentă și aștepți ca din adâncuri să-și facă apariția sunetul mântuitor al sirenelor ce-și ademensc iubirile. Te-ai transforma într-o clipă de ți-ai permite luxul slăbiciunii și a  înnota alături de cei ca tine. Te-ai îmbrăca în solzi de aur și ai străluci în ochii celor ce nu te cred.

Ai sufla suflare dulce, cu amor de fragi proaspeți și ai tăi ochi nu s-ar mai închide niciodată.

Dar gheața se poate rupe oricând, chiar și atunci când crezi că ai tăi pași îți sunt purtați de aer și de aceea, teama te-ndeamnă agale să pășești pe vârfuri. Aștepți și chemi cu gândul momentul pașirii în necunoscut, crezând că acolo răspunsurile fără de cuvinte își vor găsi alfabetele uitate. Acolo unde literele sunt obiecte adânci înfipte în ochii cititorului și acolo unde apele spală picioarele obosite.

Mizerabilii cu ochii vineți și buze arse, îmbătați de mirajul parfumului tău uman, îți respiră-n coaste și îți zâmbesc precum hienele, iar tu în loc să lovești puternic cu al tău pas pentru a cutremura pământul, alegi să te ascunzi în spatele palmelor strămoșilor tăi.

Scuzandu-i pe ei de orice dovadă a greutății tale, uitând să cureți fitilul candelei aprinse de secole și așteptând ca puținul ulei sfințit de istorie să se evapore la fel ca al tău suflet. De ți-ar fi uitarea așa cum îți e teama, poate că vremurile s-ar fi stins de mult, dar tu alegi ca astăzi să patinezi nesigur pe gheața sufletelor ce te-au purtat pe fire de memorie și care ți-au insuflat gândul trezirii din noaptea destinului.

Vechimea sufletului tău se vede în lungimea fitilului ce se lasă ars și care îți spune că nu-l doare, pentru că el, spre deosebire de tine, nu a avut de ales.

Dar a învățat să te iubească și să ardă într-o suflare cu tine, cu fiecare gând, cu fiecare zâmbet, cu fiecare mângâiere, așteptând de-o veșnicie ca tu să-l cureți, să-l iubești, să-l îngrijești.

Privește-ți sufletul ce arde necontenit și care te duce acolo unde mamă îți este adâncul mării, iar tată înaltul cerului, acolo unde păsările îți modelează surâsul, iar perlele create din suferință îți iartă păcatele.

E-o lume nouă ce-ți așteaptă profunzimea, iar visul ce părea nescris, astăzi și-a găsit penița. Scrie-l pe pieptul norilor și lasă-i să plutească în lume, căci mesajul tău va fi zărit prin lupa unui telescop de către cei ce caută să înțeleagă stelele.

Și astfel din frica de a fi om, vei fi întregit acolo sus transformandu-te într-un veșnic astro – om cu flacăra aprinsă-n piept, stele în obraji și luna în loc de mantie lumească.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s