ALTculture

ALTculture 12/2018 – Exilul politic românesc e gol pușcă

De Dr. Viorel Roman

Este afirmația domnului profesor dr. Viorel Roman, consilier academic la Universitatea din Bremen, Germania

Deosebit de amabil, ca întotdeauna, dl. prof.dr. Viorel Roman a avut amabilitatea să ne acorde un interviu. Mai mult, ne-a pus la dispoziție un material pe care domnia-sa l-a susținut în cadrul lucrărilor pe secțiuni ale Congresului de la Herculane, exprimându-și totodată făgăduința de a fi în continuare sensibil la solicitările noastre.

D-le profesor, spirituali­tatea românească s-a adunat din nou la Herculane. Cum se explică, totuși, că într-un con­text spiritual, de simțire românească. Suntem la fel de separați în tabere politice ca și în Parlament, singura diferență fiind că, acum, Opoziția lipsește?

Văd că începeți prin a evi­denția o problemă dureroasă: exilul românesc se află într-un proces de căutări. Are nevoie de un nou crez, de un nou stindard și mai ales de o nouă speranță, pe care să o proiecteze -ca până acum- și în țara de origine. Dacă ne referim la exilul politic -și îmi permit să fac această selecție din exilul general-, acesta (cel politic) nu mai are nici un sens, nici un rol și este în primejdie ca lumea din jur să observe că este în pielea goală, precum împăratul din poveste în haine noi.

alt.culture_12.2018c 30-31

Să înțelegem că exilul politic românesc nu își mai motivează existența?

Se poate spune și așa. Exilul politic românesc veritabil a fost constituit de pătura politică fugită în Occident în anii de după război. Din acești reprezentanți ai fostei pături burghezo-moșierești s-a constituit acel guvern în exil, care-1 avea în frunte pe fostul ministru de externe Constantin Vișoianu. Acești emigranți erau pregătiți și sperau sincer că vor veni americanii și îi vor reinstala la București, tot așa cum rușii susținuseră guvernul comunist.

Celelalte anexe ale exilului românesc, mă refer la germanii din Transilvania și Banat emigrați în Germania, maghiarii emigrați în Occidentul european și în America, legionarii refugiați în Spania și ex-regele Mihai exilat în Elveția, nu jucau un rol prea însemnat în acest efort ideologic de recuperare democratică, sub egida americană, a Estului totalitar.

Căzând însă ideea americană, exilul românesc a îmbrățișat ideea monarhică, schimbând sloganul „Vin americanii!” cu sloganul „Vine regele!”. O orientare foarte păguboasă în ce privește preferințele electoratului român, perspectiva monarhiștilor fiind valabilă numai în condițiile unei intervenții armate străine, care să o așeze și să o susțină.

Dar atât Lumea Nouă, cât și democrațiile occidental-europene, în frunte cu Germania, nu își permit să susțină ceva la care chiar însele au renunțat…

Luând în calcul exercițiul democratic elementar al supunerii minorității, putem afirma că unele mesaje venite din partea exilului politic românesc sunt… antiromânești?

Antiromânismul este un fenomen mult mai complex. Schimbarea la conducerea țării a evreilor Brucan-Roman-Severin cu valaho-românii Văcaru-Văcăroiu-Negrițoiu a general protestul evreilor clin toată lumea. De atunci românii sunt antisemiți, iar evreii antiromâni. De când românii se îndoiesc că episcopul protestant Laszlo Tokes a fost eroul dezinteresat al Revoluției, conflictul etnic și religios din Transilvania a devenit cronic, maghiarii propagând antiromânismul. Zecile de mii de țigani veniți în orașele Europei au deteriorat grav imaginea țării. Dacă în trecut, dreptul de ședere în Occident se obținea cu o decla­rație anticomunistă, acum, acesta se obține printr-o declarație antiromânească. Deosebirea din­tre evrei, maghiari sau țigani, pe de o parte și românii ortodocși, pe de alta, este că primii au un lobby în lume, pe când românii ortodocși, nu.

Astfel că antiromânismul primilor, la care-i mai putem adăuga și pe monarhiști, a devenit evident și necesar: numai așa ei pot încă’ primi drept de ședere în Occident. Dacă pe plan național este posibilă democrația și respectul reciproc, pe plan internațional democrația este în slujba celor puternici, care-și exercită controlul prin mandatarii lor. în cazul nostru, evreii și maghiarii…

alt.culture_12.2018c 32-33

D-le profesor, care consi­derați că sunt interesele evreilor față de România?

După fanarioți, evreii au fost aceia care au realizat legă­turile economice ale Ţărilor Române cu Occidentul. Nu întâm­plător, în timpul României Mari, numărul evreilor din România ajungea la un milion. După război, aproximativ 80 % din con­ducerea Partidului Comunist vor­bea idiș, românii ocupând funcții modeste. Abia din 1956 a avut loc o masivă emigrare a evreilor spre Israel, unde fiecare al șaselea cetățean provenea din România, ca efect al Cortinei de Fier în calea desfășurării economice a lor.

La Revoluția din 1989, rolul evreilor pare a fi fost determinant, repetându-se situația de după război: fiica de rabin Ana Pauker a fost înlocuită cu nepotul de rabin Petre Roman. Dar astăzi, abia dacă mai există 30.000 de evrei în România, cifră insuficientă pentru a face legătura economică și financiară cu Occidentul.

Deci, interesul evreilor este acela de a revendica rolul lor tradițional, dar care, din lipsă de cadre, încă nu-1 pot umple.

În afară de aceasta Comunitatea din România face parte din Congresul mondial al evreilor, care a hotărât revendicarea de reparații pentru daunele aduse evreilor în perioada totalitară.

Dar maghiarii?

Transilvania a fost aproape o mie de ani sub conducere maghiară. În tot acest răstimp, maghiarii creștini de rit occidental au avut o situație privilegiată. Mai mult, în perioada cât Ungaria a fost transformată în pașalâc turcesc, elita maghiară din Transilvania a putut să întrețină vie flacăra națională și cultura înăbușită de semilună în câmpia Panonică. Chiar și după cel de-al Doilea Război Mondial, maghiarii au păstrat o poziție privilegiată prin faptul că au populat masiv Partidul Comunist Român, fiind mai hotărâți ca românii, dar și prin faptul că Stalin le-a creat o Regiune Autonomă.

Abia perioada ceaușistă le-a subminat interesele, industriile în expansiune cerând forță de muncă rurală, adică românească, populație care a diluat masa compactă a maghiarilor din orașele ardelene. În această perioadă s-a realizat, pe această cale, o egalizare a nivelului de viață, în jos pentru maghiari și în sus pentru românii veniți de prin cătune la orașe.

Revoluția din decembrie 1989 a pornit din inițiativa protestanților maghiari clin Timișoara și, imediat, ei s-au organizat politic în UDMR. Sarcina acestui partid, ajuns a doua forță politică în primul Parlament și coloana vertebrală a Convenției Neoliberale, este de a reface poziția privilegiată a acestei comunități etnice și religioase. Idealul, irealizabil acum, ar fi realipirea la Ungaria. Altă alternativă ar fi crearea unui stat federal român în care Transilvania să aibă un maxim de autonomie sau, în cel mai rău caz, realizarea unei enclave maghiare cu un mare grad de autonomie.

alt.culture_12.2018c 34-35

Cine mai este actor pe această scenă a intereselor în ceea ce privește România?

Nu trebuie scăpată din vedere tendința rusească de a reface zonele de influență. Chiar dacă o influență economică este încă imposibilă – mai puțin în ce privește materiile prime- este suficient să amintim că Patriarhul ortodox moscovit păstrează controlul pe față până la Prut, iar după unele opinii, în mod discret până la București…

Pe de altă parte, interesele occidentalilor în România nu sunt unitare. Washingtonul încearcă să-și asigure aici un punct de debarcare. Japonia -în ascensiune- face același lucru.

Piața Comună este momentan în dificultate, cu toate că ar dori ca România să se ridice și să devină un partener de perspectivă. Rezistențele de la Constantinopol și de la Moscova îngreunează acest proces. Ca să nu mai vorbim despre reflexia internă a tendințelor protestantiste atlantice de a reinstaura la București tradițiile „orașului parazitar” interbelic, cu un rege susținut de o elită evreiască, maghiară și de autohtoni occidentalizați, reflexie grupată în jurul Convenției Neoliberale.

D-le profesor, am înțeles că folosiți termenul de „neoliberal”, în loc de „democratic”. Totuși, vă rog să nuanțați expresia de „oraș parazitar”!..

Orașul parazitar xenocrat interbelic, în care trăiau 4 milioane de privilegiați -români occidentalizați, evrei, maghiari și germani- pe spinarea a 16 milioane de țărani români ținuți în mizerie. Aceasta ar fi definiția. Dar să vedem interesele: occidentalizații români își vor moșiile, fabricile și sinecurile guvernamentale înapoi, evreii vor să facă afaceri și legătura „sclavilor de pe plantația românească” cu Occidentul, iar maghiarii aspiră invariabil, la cel puțin autonomia Transilvaniei, dacă nu se poate mai mult.

Renunțarea la ideea Lagărului comunist de către Gorbaciov, în 1989, a creat o mare derută în lumea exilului românesc (de toata culorile și etniile), deoarece acesta ta nu mai avea nici un sens, nici un rol politic și, mai ales, nici legitimitate în a cere „drept de ședere” în Apus, inclusiv de a fi întreținut, mai mult sau mai puțin, din mila publică…

D-le profesor, vă mulțumim pentru acest interviu!

ALT.culture_12.2018c 36-37.png

____________________________

NOTĂ
Fragment dintr-o publicație apărută în Banat în 1994, pe care n-am reușit a o identifica exact, din păcate…

 


VIOREL ROMAN, 20.03.1942, Lovrin, jud. Timiş. A absovit, în anul 1965, Institutul de Studii Economice şi Planificare „V.I. Lenin“ din Bucureşti şi o şcoală de ofiţeri de rezervă. A lucrat că economist la mai multe instituţii din Timişoara, la Radio Bucureşti şi cadru didactic la Universitatea din Timişoara. Plecat în Germania Federală în 1972, s-a specializat la Universitatea din Frankfurt / M şi şi-a susţinut doctoratul la Universitatea din Bremen, unde a devenit consilier academic pe viaţă. A organizat Biblioteca Universităţii şi i-a adăugat o colecţie de românistică. Corespondent pentru Vocea Americii, Washington.

Expert al Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare. Profesor asociat la Academia de Studii Eeconomice din Bucureşti şi Chişinău, la Universitatea din Timişoara şi din Baia Mare. Membru al Academiei Româno-Americane (ARA). Lucrări: Rumänien im Spannungsfeld der Großmächte / România în sfera de interese a marilor puteri, 1774–1991, 3 vol., 1987–1991 (în limba germană); Politica economică românească. Strategia unei politici de dezvoltare, 1988 (în germană, engleză, franceză, română); Revoluţia din decembrie 1989, 1990; România spre Piaţa Comună, 1992; Imperiul, evreii şi românii, 1994; România în Europa, 1995; Transilvania. Românii la încrucişarea intereselor imperiale, 1998 (în german şi română); Imperium & Limes, 1999 (în română şi serbo-croata); Capitalism ortodox, 1999; Tranziţia. De la revoluţia din România 1989 la războiul din Iugoslavia 1999, 2000; Bucovina şi Basarabia, 2002 (în germană, rusă şi română); România, Articole, interviuri, opinii ; Aufsätze, Interviews, Meinungen,

29 vol., 1990 – 2019 (în limba română, germană, engleză, serbo-croata). Din Ecaterina Ţarălungă: Enciclopedia identităţii româneşti. Personalităţi. Bucureşti 2011, p. 679

 

wp-image-1540297791

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s