ALTculture

ALTculture 3/2019: câte puțin mult din fiecare

de corina dașoveanu

câte puțin mult din fiecare,

înțeleg să închid gurile prin care se aerisește pământul. nu mai târziu de ieri, credeam că rudele mele sunt cerbii și rachetele se întorc cu planete rotitoare în portbagaje.
dă cu zarul, nu rătăci apa, ai văzut cum bea un punct când îi e sete?
îmi strâng cuvintele, frații mei deja au plecat să pună motoare sub ultimul răsărit de pe terra, avertismente subterane și părintești ne trimit la 4 cifre depărtare de lumină.
iar am visat că între piatră și piatră a fost nuntă. apoi se ara. până ieșeau copiii. fiecare cu spice de carne în mâini. nu puteam să îi alăptez, spicele lor scriau în plâns și mușcau cu gingii verzi robinetele. când le-au dat verbele de lapte, m-am trezit. nu eram mamă nimănui.
de-acum trebuie doar să număr. patru, trei, doi, unu. câte puțin mult din fiecare.
pământul mi se transformă în stea.

după ce mi-am propus să nu văd,

am văzut.
dumnezeu,
prietenul imaginar al adulților,
tot
mă trimite
să cumpăr pâine.

dioptriile de dragoste
sunt inutile în cazuri divine,
probabil “Houston, I have a problem!”,
nu dau bine la camere fără lacăte
sau
vreau o viață mai mare,
nu știu.

despre tine nu îi mărturisesc
încă nimic,
mă tem că te va căuta
prin pungile în care îmi ascund insomniile
și veți deveni prieteni.

am sfârșit
un rând nou, l-am șters,
voiam să îl înlocuiesc cu o inocență,
dar m-am oprit.
cui îi place să fie doar înlocuitor?

între striațiile acestui mușchi,
căruia îi voi spune în continuare “inimă”,
vuiește profetic
memoria,
văd.

mă strecor,
îmi iau șosetele portocalii,
câteva euri în buzunarele de la blugi,
tenișii imaginari,
o pungă
și ochelarii de john lennon,
plec să te cumpăr
dintr-o brutărie aproape tristă.

ALT.culture_03.2019 10-11

nu îmi mai știu mâinile,

azi dimineață s-au întors din nou
altfel.
cu formă de gură.

altădată au venit cu formă de negru
sau de nume,
sau de umăr.
depinde ce ți-au atins.

când au fost cuvânt,
le-am dat trupul meu.
să mi-l dorească poem.
știi cum miros sunetele tale
pe dinăuntru?

nu am mâini,
ele sunt acum toate ființele tale
acoperindu-mă.

el trece

cu ochii lui albaștri
și cu o oră de frunze în mână
printr-o câmpie născută pe întuneric
și crescută cu lapte de arbore.

cât altfel încape într-un spațiu
de 4 pe 4,
ei (sau noi?) își plagiază iubirea de ieri,
se adaugă,
apoi își cumpără foarfeci și-și taie reciproc oxigenul
(ei sunt cei care au introdus în circulație
legenda dragostei anaerobe).

nu sunt doar uluitori străini
pentru o societate de amprente,
sunt infractori de sevă
care se iubesc
chiar și pe afișele
ce oferă recompensă
pentru suflete.

o eră
unul altuia?

ALT.culture_03.2019 12-13.png
devii

un iad locuibil-
în fiecare seară zdrobești farfurii
de pereți trucați,
în colțul în care ar fi trebuit
să fie focul,
improvizezi un calorifer din carton
și îți usuci ultimele vicii
și cele câteva
povești singulare
despre
învieri și muriri.

ajungi să te convingi
de starea de zen,
un fake colosal, dar ce altceva,
în acest sertar plăsmuit
ca o
parte a traficului de dumnezei negri
numai ai tăi.

poveste pe fața nevăzută a sângelui

care dintre noi
pune centura de siguranță
pe valul ăsta de accidente în cord?

se face vreme de smuls lumina din mâini,
vezi cum circulă
îngeri
fără permis
prin inimile noastre urbane,
li se îngrămădește cerul înăuntru,
berzele lasă copii roșii
în mijlocul străzii…

răspântie sau eroare,
nu știu să găsesc orizonturile
într-o moarte aglomerată,
egală
cu o dragoste foșnitoare
între degete.

cine a deschis pătratul ăsta
în vânt?
zboară copii spre noi,
ne izbesc cu plânsul lor sângeriu,
cât doare o foame
ruptă din altă foame?

dă-mi-te de toți pereții ochiului
până voi umbla cu privirea în mână
printre berze
să culeg aceste accidente în cuib,
până îți devin,
pe fața nevăzută a sângelui,
un eu brusc.

ALT.culture_03.2019 14-15.png

m-a prins furtuna în orașul pătrat,

miroase a fulgere în rochia mea albă
și brusc
mi-ai spus că ți-e frică.

taie-mă, îți zic,
ia foarfeca și taie până ajungi
la dragoste
sau la sânge.

în lungul buzei taie,
apoi în jos, în zig-zag,
către oriunde
ai vrea să-mi ucizi rochia.
taie-mă crudă,
strecoară-ți teama
prin toate butonierele mele,
pielea e caldă
a tu așteptat.

intră
în toate rănile mătăsii,
în orașul pătrat
începe să doară furtuna
până la extaz.

 

până când te gândesc,

îmi mai tai o pijama rece,
mânecile mă încurcă
la pipăit
adusul aminte.

tu,
vandal și atipic,
rămas
în partea de nicăieri a ceasului,
îmi strigi vocea
să te găsească,
să îți imobilizeze numele și armele
între brațele numelui meu
cu măslini.

taci,
îți murmur invizibil,
taci,
ți-am deșirat pulovărul vechi,
spuneai că te strânge la gât
când fulgeri,
prin casă
nu am sfori de supraviețuire,
eu mi-am plecat din memorie,
nu am cu ce să te leg,
scoate-ți venele din mintea mea
și leagă-te singur.

dacă mă vezi prin mine,
încălzește-mi puțin pijamaua
și gândurile ei dintre dungi,
poate încep să mă recunosc,
abia apoi ni se va face
luni.

 

ție

nu am mai calculat lungimea și culoarea
niciunei secunde,
de fapt e un cer adolescent
prin care aleargă sfere albe,
poate vine decembrie
sau
doar m-a speriat faptul

dintr-odată am rămas fără uitări proaspete,
că încă nu m-ai sărutat ultima oară
și asta pentru că nu am prea multe zăpezi.

cât de albastră să fie întâmplarea
că stau într-o blândețe
mirată de propria cumințenie
a mâinii,
tu o mângâi
de șapte ori câte șapte:
ești mâna mea, a mea…

astă-seară
începem tandru,
fără secunde,
să așteptăm un munte.

 

poveste cu a și o (din dragoste)

din prăvălia
cu îndatoriri tribale
ies de-abia acum contrastele
să-și răsfoiască tortura
ca pe o plăcintă cu rugăciuni.

nici nu se știe
ce nu-și sunt de ajuns,
dar se întâmplă în fiecare gram
un nu,
această revelare fotografică a lui da,
ca un brusc necesar.

intră înapoi în obscur,
se coase (răz)gândirea
între ginte domestice
pentru că în captivitate
chiar și patriarhatul
o lasă mai moale.

se răsucesc adn-uri în grotă
preț de un sex preistoric,
nu-i grabă,
afară schelete de dinozauri
stau cu botul pe labe,
așteaptă contrastele
în orarul lui mâine.

(cum dracului se aglomerează
atâtea planșe didactice
în același gând?)

hei, fluieră un taxi,
cât crezi că mai ține deschis la eșafod?
eu nu merg pe jos
la despicarea mărului
în alfa și omega.

ALT.culture_03.2019 10-11

 

 

 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s