De ce n-ar putea fi România o Mare Putere balcanică
De Eugen Matzota
Am publicat în numărul din iulie 2019 al revistei de cultură ”ALTculture” un articol cu un titlu incitant pentru unii, deranjant pentru alții, și tot așa, cu reacții care mai de care mai interesante.
Altfel spus, prin provocarea lansată, mi-am atins scopul de a stârni puțin mai multe furtuni neuronice la nivel de capete luminate.
Articolul începea astfel:
”De ce n-ar fi România noastră o Mare Putere balcanică?
Noi, românii, avem, sau poate că e mai bine să spunem ”aveam”, o părere exagerat de bună despre noi și despre țara noastră.
Dacia era cea mai bună mașină pentru drumurile noastre, nu erau peisaje mai frumoase ca la noi, recoltele depășeau orice imaginație, ce mai, nu era nimeni ca noi!
În ciuda acestor idei, fixe, am putea spune, Mercedesul nu dăduse faliment, ba se tot vindea iar Dacia nu mai avea acces în Europa, ca să vezi obrăznicie! După colonizarea de după 1990, ce să mai spunem decât ”ciocu’ mic!”
De ce nu se potrivește mitul românesc cu realitatea din teren și, mai ales, de ce nu se vrea / poate impune o politică favorabilă României, că doar nu or fi chiar toți dușmanii ei?
Am considerat că este interesant de luat în seamă ceea ce se propune în cartea intitulată incitant ”Românii contra aromânilor?”
Autorul consideră că tratarea fraților de la Sud de Dunăre într-un mod diferit față de politica de peste 100 de ani a românilor, a Statului Român, nu poate să aducă decât beneficii ambelor părți.
Mai mult, se consideră că există șanse reale de a transforma România într-o Mare Putere balcanică.”
(textul complet se găsește la adresa)
Acum, că știm, în mare, despre ce este vorba, am să mă explic de ce am reluat o mare parte a ideilor din lucrarea mea de diplomă de la cursul ”Position Paper or Policy Advice” de la Leiden University.
Acolo trebuia să pui la dispoziția unui om politic un document suficient de solid încât acesta să poată susține coerent și cu mari șanse de victorie o numită poziție politică.
Preluând de-acolo câteva idei referitoare la români, makedon-armâni, la România și la ceea ce poate deveni ea, exagerând cu bună-știință calități pe care mulți oameni de seamă, sociologi sau istorici, cu precădere, le cam contestă, am jucat rolul avocatului Diavolului.
E greu, foarte greu…
România nu prea are cum să fie o Mare Putere balcanică.
Nu spun eu asta, o spune Cioran de-atâtea ori, o spune Constantin Rădulescu-Motru, cel care a studiat cu cea mai mare obiectivitate ființa poporului român.
Când făcea el acest lucru, se mai putea vorbi de Popor.
Acum, să zicem, am putea vorbi de populație, din păcate, Poporul este zi de zi amorțit de bombardamentul media, căruia i se datorează în mare parte îndobitocirea oamenilor Mioriței.
Să-l întrebăm pe marele patriot Brâncuși, să vedem ce-ar putea spune. Ia să vedem cum s-au purtat cu el profitorii unui regim pe care n-am să-l numesc, dar voi cita dintr-un editorial de-al meu:
Eugene Matzota 