Eugen Matzota

Lupta eroică a pompierilor din Dealul Spirii

Ce mai ştim noi azi despre lupta din 13 septembrie 1848?
Poate faptul că, atunci când trupele otomane au venit să reprime prin forţă Revoluţia din Ţara Românească, o companie românească de pompieri a încercat o ultimă tentativă de apărare a revoluției de la 1848 din Țara Românească împotriva intervenției otomane în bătălia din Dealul Spirii.

Hai să vedem ce spun martorii oculari, cu toată savoarea acelor vremuri…

Am găsit cele povestite de Dimitrie Papazoglu în ”Istoria fondărei orașului București”:

Lupta cea vitează din Dealul Spirii, în București, a Oștirii Românești cu numeroasa trupă otomană, ce intra în Capitală, sub comanda lui Omer pașa, la anul 1848, 13 septembre, ziua luni, la 4 ore după amiază.
La această luptă, luând parte și eu, autorul acestei broșuri, fiind șef al Companiei a 5-a, din Regimentul nr. 2, și în toată activitatea, căci mă aflam de zi peste streji, am socotit de a mea datorie ca să o descriu, în adevărul ei, de a se vedea de către români și a se ști, în tot viitorul României, că curajul românului, în urma mai multor umilințe la care evenimentele l-au adus, nu a fost pierdut, ci, ca niște nepoți ai strămoșilor lor romani, ca niște viteji ai lui Mircea, Vlad, Mihai și Șerban, știură, în stâmtoarea Dealului Spirii, să recâștige aplauzele Europei și să glorifice numele de român.
Când, la 9 septembrie, se vesti că se porni din Giurgiu, oștirea turcească, sub comanda generalului de căpetenie Omer pașa, spre Capitala București, din ordin grabnic se porniră toate detașamentele Oștirii Românești, ce se aflau în Capitală, precum: Cavaleria și Artileria, spre a merge în marș forțat la Râmnicu Vâlcei, în tabăra de la Troianu, alcătuită, sub comanda dlui Magheru, de Regimentul nr. 1 și de dorobanții districtelor Micii Românii, iar în Capitală se opri 5 companii, din Regimentul nr. 2, sub comanda ștabi-ofițerilor colonel Radu Golescu și maior Nicolae Greceanu, și o companie din Regimentul 1.
La 12 septembrie, sosi oștirea otomană, în sumă de 20 000 oameni, și se opri în bivuac, în câmpia de la Cotroceni, fiind împreună cu dânșii Fuad Efendi, comisar turc, și generalul Duhamel, comisar rus, iar generalii turci erau: Omer pașa, Kerim pașa, Ismail pașa și Mehmet pașa, cari, îndată după sosire, chemă, pentru 13 dimineața, a merge în tabără, pe mitropolitul, boierii toți, cum și partida liberalilor.
La 13 septembrie, dimineața, Garnizoana românească primi ordin de la șeful oștirii, generalul Teii, a se concentra în Dealul Spirii, la Cazarmă, zicându-ne că trebuie a se primi, pe de o parte, steagurile cele noi, cu care înlocuia pe cele vechi ale batalionului, iar pe de alta, a ne afla strânși acolo, pentru onoarele ce urma a se da din partea noastră oștirii otomane, la vremea intrării sale în Capitală. Fu dat ordin ca să scoatem în mijlocul cazărmii cele 6 companii, îmbrăcați în mondire, pantaloni albi și șepci. Pe la ceasul patru după-amiază, după ce se făcu primirea steagurilor celor noi, în front, în vreme când așteptam să sosească și trupa pompierilor de la Poliție, frontul primi ordin de a sta comod, toți ofițerii, împreună cu șefii menționați, doi ștabi-ofițeri, ieșirăm la poartă și, stând pe podișca șanțului cazărmii, priveam la lumea ce se întorcea, fugind pe ulița cea mare, de la Cotroceni și strigând să le dăm arme, că a pornit a intra oștirea otomană; menționații șefi, refuzând pe mai mulți la această cerere, stau în loc, adăstând să vadă sosirea trupei. În vreme când s-a văzut avangarda, în plutoane, de cavalerie turcă, condusă de călăuze, alți turci neguțători ce vin cu neguțătorii în Capitala noastră, s-a dat comanda la activitate, subalternii s-au tras la locul lor în front, iar colonelul Golescu s-a poprit în loc, dimpreună cu căpitanul Caragea, cu aghiotantul său, casierul și cu mine, subsemnatul, care eram dejurna peste străji, ocupând chiar cazarma cu streji, după obicei, din compania mea; pe dată ce sosi avangarda și, după dânsa, generalul Kerim pașa, cu colonelul și maiorul Arabu, comandanții regimentului de infanterie, ce urma în marș, se popri împotriva porții cazărmii, dând comanda trupei să se oprească. Kerim pașa, adresându-se către colonelul Golescu, ceru de a lăsa trupele să intre în cazarmă. Bravul colonel Golescu răspunse, prin căpitanul Caragea, în limba turcă, că dânsul nu poate împlini această dorință fără ordinul generalului său și, pe dată ce-i va trimite ordin, îi va putea libera cazarma.
Kerim Pașa, plăcându-i, se vede, această subordonanță militară, fără a zice nimic împotrivitor, comandă marșarea în continuație spre oraș, a coborî Dealul Spirii, când, dintr-o întâmplare, la 150 stânjeni distanță de la poarta cazarmei spre vârful Dealului Spirii, se întâlni piept în piept cu trupa de pompieri, pe care, după cum zisei, o așteptam d-a veni a se întruni cu noi. Surpriza urâtă ce avu atât Kerim pașa, șeful oștirii turcești, întâhiindu-se în drum cu o trupă sub o altfel de uniformă, cât și trupa pompierilor, a se vedea în piept cu trupa otomană, care sforțând da a trece mica distanță spre a sosi la cazarmă și încurcându-se printre întâiele rânduri de cavalerie și infanterie ale trupei otomane, se loviră, se îmbrânciră soldații și, deodată, noi, care ne aflam la poarta cazărmii, auzirăm slobozirea unei puști, iar în cinci minute văzurăm, din acea distanță, amândouă trupele încăierate și mai multe sloboziri de puști, iar până să comande colonelul nostru frontului ce sta în curte a se aranja, nu trecu al 8-lea minut și tot frontul trupelor otomane, ce se afla mărșuind în despărțiri îndărătul a toatei întinderii cazărmii, având și tunuri între distanțele batalionelor, se întocmi în front spre cazarmă și deschise cel mai iute foc de rânduri asupra frontului nostru, cum și sloboziri de tunuri cu cartece, care curgând ca ploaia dimpreună cu țăndări de uluci din împrejurimea cazărmii asupra noastră, începurăm și noi, cu menționatele 6 companii, a trage focul cel mai teribil asupra lor, încât isprăvind soldații câte 20 patroane din patrontașe, năvăliră în dezordine în fundul cazărmii, unde, lângă magazia regimentului, găsind carul pe două roate în care se păstrau patroanele regimentului și spărgându-l, încărcară patrontașele lor și trăgeau focuri spre inamicii risipiți prin curtea cazărmii, întinși pe brânci, rezămând pușca chiar pe trupurile căzute.
Fumul cel groaznic, focul cel bengalic al mulțimii trupei otomane, ricoșetele și vâjâitul gloanțelor făcură ca să nu ne mai vedem unul cu altul, în toată întinderea curții cea mare a cazărmii, mei să mai putem ști ce se petrece afară cu trupa pompierilor, atât știu că de două ori au ridicat batista albă legată în vârful sabiei ofițerii turcești, strigând că e greșală (ianglâș), să stăm, și focurile abia încetau două minute și de sineși începeau iarăși în reciprocitate.
Acest conflict, această nepregătită încăierare a unui număr de 500 români, în total, cu numeroasa trupă, de 9 000 oameni, ce marșa în Capitală, ținu de la 4 1/2 ore după-amiază până la 7 ore seara, la 13 septembrie, până când, cu încetul, ne-am retras prin ulița din fundul cazărmii, unde întâmpinând în acea furie de retiradă și o patrulă de Cavalerie otomană, alcătuită de 8 oameni lănceri, vrând a trage cu carabinele în noi, fură trecuți prin baionete, ei și caii lor, trecând peste cadavrele lor până ce ne răspândirăm care încotro am vrut.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s