De Eugen Matzota
Din cele mai vechi mitologii europene, din tot ceea ce știm despre viața din Antichitate, vedem că femeia a avut atunci o atitudine ce denotă o perfectă cunoaștere și înțelegere a poziției sale, a posibilităților ce-i stăteau la dispoziție.
Femeia Antichității știa să facă uz de liberul arbitru, fără a se plânge de vreo dezavantajare ca sex.
Zeițele erau la fel de tari ca și colegii lor, ca să le spun așa, ba chiar erau mai de temut. Doar numele temutei Hera și-ar fi suficient ca argument.
Sexul nu părea deloc a fi vreo povară pentru ele. Desigur că nu mă refer aici la sex ca la ceea ce se inoculează încet-încet azi în mintea oamenilor și seamănă mult cu ceea ce are loc în comunitățile de maimuțe.
Ca să fiu mai clar: din ceea ce am văzut în documentare rezonabil de serioase, sexul e acolo un fel de joacă, pe fugă, deseori, ca să nu apară șeful, cel îndreptățit la favorurile sexuale.
Să revenim…
Nu găsim în Antichitate cine știe ce probleme de punere la îndoială a a feminității.
Nu există astfel de probleme pentru zeii noștri, nici alte cuvinte magice din zilele noastre, precum „macho”, „sexism”, „hărțuire sexuală” și altele asemenea.
Ca să nu mai vorbim de perioada matriarhatului…
Mircea Eliade spune în ”Sacru și profan” că femeia a fost prima care a cultivat plante alimentare.
Astfel, ea a devenit stăpână pe pășuni și recolte, ceea ce este absolut normal. Toate puterile ei magice și religioase, din care rezultă și predominanța ei socială, sunt modelate ca Mama Pământ.
Eugene Matzota 