TIMIȘOARA. 18 DECEMBRIE 1989. OROAREA.
De Claudiu Iordache

Imagine din cartea TIMIȘOARA, 1989 - ”NO COMMENT?” - PETRU ILIEȘU
Imagine din cartea TIMIȘOARA, 1989 – ”NO COMMENT?” – PETRU ILIEȘU

TIMIȘOARA. 18 DECEMBRIE 1989. OROAREA.

“În Timișoara românii continuă să plătească jertfă de sânge, împușcați de forțele de represiune. Mii de timișoreni sunt arestați și bătuți cu sălbăticie de către forțele de miliție și securitate. Partidul comunist român își trimite oficialii în fabrici și la locurile de muncă ale oamenilor, pentru a justifica represiunea, explicând că Timișoara a fost atacată de huligani și iredentiști, inamici ai socialismului glorios pe care partidul îl construiește pentru binele oamenilor.

Zeci de mii de muncitori ascultă minciunile reprezentanților dictatorului, dar în mințile și sufletele lor cu toții știu Adevărul. Ei știu că acolo, în stradă, au fost copiii lor, părinții lor, soțiile și soții lor, cei care au fost bătuți, împușcați, omorâți, pentru singura vină de a fi strigat Libertate! În Institutul de Proiectări Timișoara, un român se ridică în picioare în timp ce directorul vorbește despre huligani și, cu un gest care-i împietrește pe colegii săi, îl întrerupe pe director și spune: “Nu este adevărat! E o minciună!”

Directorul institutului, după un moment de șoc, îl numește trădător. Și în timp ce directorul rostește aceste cuvinte, afară se aude țăcănitul focului de armă automată și timișoreanul Claudiu Iordache vorbește din nou, arătând cu degetul spre fereastră: “Iată adevărul! Acolo, în stradă, nu sunt huligani, ci români care cer libertate! Și dacă puterea ar fi vrut să comunice cu ei, s-ar fi putut găsi o cale de dialog, dar disprețul ei pentru oameni a făcut-o să ordone foc și să ucidă! Nu în huligani trag acum forțele de represiune, ci în poporul Timișoarei!”

În ziua de 18 decembrie 1989, Timișoara s-a retras în adăposturile sale pentru a-și îngriji rănile și a-și număra dispăruții și morții. Afară s-au auzit focuri de armă, în diferite zone ale orașului, întreaga zi. Dar ce era mai rău încă nu venise: ceva ce avea să depășească în oroare chiar și acțiunile sângeroase din ultimele două zile.

La ordinul direct al Elenei Ceaușescu, în noaptea de 18 spre 19 decembrie 1989, ofițeri ai Securității sosesc la Spitalul Județean Timișoara și cer să le fie date trupurile celor morți. Doctorii, paralizați de teamă, nu îndrăznesc să se opună. Ofițerii de Securitate iau 44 de trupuri, ale celor care fuseseră uciși în ultimele două zile, le încarcă într-un camion frigorific și pleacă… 44 de trupuri ale eroilor Timișoarei sunt duse la București, la crematoriul Cenușa, unde sunt aruncate în foc și arse.

În noaptea de 18 spre 19 decembrie 1989 crematoriul funcționează fără oprire. Iar în dimineața zilei de 19 decembrie, cenușa Martirilor Timișoarei e dusă într-un loc părăsit de lângă București și aruncată într-o gură de canal.

A fost dovada supremă a josniciei celor doi dictatori, Nicolae și Elena Ceaușescu – ordinul lor criminal a fost înspăimântător, și a anunțat ceea ce s-ar fi putut întâmpla dacă istoria le-ar fi urmat la rândul ei ordinele: “Timișoara să fie rasă de pe suprafața pământului!”

Imagine din cartea TIMIȘOARA, 1989 - ”NO COMMENT?” - PETRU ILIEȘU
Imagine din cartea TIMIȘOARA, 1989 – ”NO COMMENT?” – PETRU ILIEȘU

https://mariusmioc.wordpress.com/2014/01/22/surorile-caceu-si-model-de-raport-medico-legal-pe-baza-caruia-s-au-identificat-mortii-arsi-la-crematoriu

“După revoluţie, despre morţii revoluţiei din Timişoara arşi la crematoriu s-au spus o mulţime de baliverne, ba că ar fi agenţi secreţi români, ba că ar fi agenţi secreţi străini.

Totul s-a bizuit pe minciuna precum că nimeni n-ar fi revendicat cadavrele dispărute din morga spitalului judeţean.” „După ce cadrele Ministerului Apărării Naţionale şi ale trupelor de la Securitate şi de la Ministerul de Interne au deschis focul asupra mulţimii, pe 17 decembrie 1989 s-a înregistrat cel mai mare număr al morţilor la Revoluţia din Timişoara. Gloanţele au secerat 65 de vieţi, iar 224 de persoane au fost rănite prin împuşcare. Medicii lucrau, în acel decembrie însângerat, la foc automat. Morga Spitalului Judeţean era plină de cadavre, iar imaginile erau apocaliptice. „Condiţiile au fost groaznice.

Erau inşi cu plăgi impuşcate, cu arsuri de intrare, cu explozie la ieşire, erau plăgile craniene, cu deformări de fizionomie“, a relatat Alexandra Enache, directorul Institutului de Medicină Legală din Timişoara, fost medic rezident la Morga Spitalului Judeţean în 1989. „Singurul mod de a scăpa de cadavre era incinerarea, dar această activitate se putea realiza doar la Bucureşti, unde se afla unicul crematoriu uman din România.

Cu tot riscul pe care îl implica o asemenea acţiune şi în total dispreţ faţă de cultul morţilor şi de familiile îndoliate s-a hotărât incinerarea lor. Dispoziţia a fost trimisă la Timişoara generalilor Constantin Nuţă, Mihale Velicu şi Emil Macri, conducătorilor forţelor M.I.

Generalul Nuţă a ordonat conducerii Miliţiei Timiş să se ocupe de ridicarea cadavrelor din morgă şi transportarea lor la Bucureşti” – procurorul Romeo Bălan. În noaptea de 18 spre 19 decembrie 1989 s-a pus în aplicare „Operaţiunea Trandafirul“, prin care oamenii ucişi de armată pe 17 decembrie să fie luaţi din Morga Spitalului Judeţean. Cadavrele ar fi urmat să fie transportate la Bucureşti şi să fie incinerate la Crematoriul Cenuşa, apoi era prevăzut să se lanseze zvonul că dispăruţii ar fi fugit din ţară.

Pentru a se putea „lucra“ în linişte, s-au stins becurile din curte, iar geamurile saloanelor au fost acoperite cu perdele. În aceea noapte, miliţienii au încărcat peste 40 de cadavre. „Generalul Emil Macri, aflat la Timişoara, luase legătura cu Gheorghe Ganciu, fost ofiţer de securitate, care îndeplinea funcţia de controlor cimitire în Bucureşti, pentru a rezolva problema incinerării. Acesta împreună cu col.Ioan Baciu s-au deplasat la şeful crematoriului Iosif Emilian-Zamfir, fost ofiţer de securitate. Aici au organizat incinerarea.

Nu au existat aprobări din partea consiliului popular, nu au existat certificate de deces, nu s-a completat registrul crematoriului”, procurorul Romeo Bălan. Au fost chemaţi la lucru toţi angajaţii crematoriului, care au primit câte 2.000 de lei, cu condiţia să semneze că nu vor divulga secretul operaţiunii. În dimineaţa de 20 decembrie, patru pubele cu cenuşă au fost duse pe raza localităţii Popeşti-Leordeni şi au fost deşertate într-o gură de canal. La revenirea în Timişoara, şoferul, care nu ştia ce a transportat, a fost trimis să spele izoterma. Pentru a şterge complet urmele, s-a ordonat distrugerea întregii documentaţii privind victimele.

Pe 22 decembrie au fost arse toate documentele medicale întocmite de ofiţerii criminalişti, inclusiv filmele foto care au fost realizate. Nici după căderea lui Ceauşescu cei implicaţi în acţiunea de la Timişoara nu au denunţat cele întâmplate. În aceste condiţii, rudele disperate au început să-şi caute singure morţii.”

 https://adevarul.ro/locale/timisoara/18-decembrie-1989-marturii-infernul-spitalul-judetean-timisoara-erau-morti-coridorul-intunecat-urmat-furtul-cadavrelor-1_5491fc2a448e03c0fdd666bd/index.html https://www.opiniatimisoarei.ro/spitalele-timisoarei-gemeau-de-raniti-plini-de-sange-scenele-erau-terifiante-marturii-din-infernul-zilei-de-18-decembrie-1989/18/12/2014

LEGAT De BANAT – Timișoara, 18 Decembrie 1989

„Imaginile din video-ul de mai jos sunt filmate în data de 18 Decembrie 1989 (nu în 16) la Catedrala Ortodoxă din Timișoara, seara în intervalul 17.00 – 17.45. La lăsarea întunericului a început să curgă sânge! Catedrala nu era obiectiv militar, nu era instituție publică, nimeni nu o devasta! Nu exista motiv pentru forțele represive de a ucide! Aici au fost crime fără justificare făcute de regimul comunist și slugile lor militare!” (preluare din pagina Fb “LEGAT De BANAT”)

 https://www.youtube.com/watch?v=KE5Yczqw1-4

„spitalul judetean era inconjurat de soldati, iar la intrare era un civil inalt si solid, in aceeasi scurta de piele gri, cu un automat cu pat rabatabil la gat. ne-a privit cu o figura de gheata, dar n-a zis nimic vazandu-ne cu halatele albe sub brat. saloanele erau pline de oameni raniti in noaptea care trecuse. am citit cu ochii nostri fisele de observatie, care aveau sa dispara pentru totdeauna in zilele urmatoare. diagnosticele erau aproape identice: “plaga impuscata” sau “plaga impuscata transfixianta“. unii erau in stare grava, altii aveau rani mai usoare. ne priveau cu suspiciune si doar cativa au indraznit sa vorbeasca cu noi. erau speriati si ne intrebau daca lumea a mai iesit in strada. doar cativa dintre ranitii care au vrut sa vorbeasca cu noi ne-au marturisit atunci ca au fost impuscati in timp ce demonstrau. povesteau ca securistii au vrut sa-i impiedice pe medici sa-i trateze, insa acestia nici n-au vrut sa auda de asa ceva. dr.mogosanu ne-a spus ca nu le-a permis, deocamdata, celor de la securitate sa-i ancheteze pe raniti, insa se temea ca nu va putea sa-i opreasca prea mult timp. intreaga sectie ati era plina de raniti. cred ca am vazut cel putin 40. am vrut sa coboram la subsol, sa mergem sa vedem cate cadavre de oameni impuscati sunt la morga, insa am fost opriti pe culoarul care dadea spre intrarea la morga de un alt securist si n-am insistat. am iesit din spitalul judetean si am plecat pe jos spre strada cluj. n-am fost in stare sa scoatem un cuvant pana am ajuns prin dreptul caminelor studentesti. eram coplesiti de ceea ce vazusem. pe strazi, simteai o tensiune aproape insuportabila. oamenii erau incordati, insa puteai observa o hotarare ciudata in privirile lor, care iti dadea incredere. stiau ca am pornit cu totii pe un drum fara intoarcere. dupa noaptea care trecuse, nimic nu mai putea fi la fel. informatiile circulau cu o viteza incredibila, sub forma de zvonuri. am aflat rapid ca securitatea incepea sa adune cadavrele celor impuscati. la puscaria de pe strada popa sapca erau anchetati cei arestati in ultimele doua zile.” http://www.sorinbogdan.ro/2009/12/timisoara-18-decembrie-1989

“În după-amiaza zilei de 18 decembrie 1989, pe treptele Catedralei din Timişoara s-au adunat peste 100 de manifestanţi, majoritatea tineri şi copii. Cu lumânări aprinse în mână, tinerii cântau „Deşteaptă-te române!” şi scandau lozinci împotriva regimului. În faţa Catedralei, spre primărie, era un dispozitiv de militari de la U.M.01233 Buziaş şi de la Batalionul de grăniceri Timişoara. Vizavi de Catedrală se afla dispozitivul D1 al M.I., format din miliţieni şi trupe de securitate.

Toţi militarii din zonă erau înarmaţi şi aveau cartuşe de război. Forţele de ordine au intervenit pentru împrăştierea demonstranţilor deşi manifestaţia era paşnică, iar tinerii nu s-au dedat la acte de violenţă sau distrugere. Procurorul Romeo Bălan a făcut public amănunte din dosarul Revoluţiei.

„În jurnalul Diviziei mecanizate este notat în 18.12.1989. Ora 17.15. În faţa Catedralei au apărut manifestanţi cu lumânări care au refuzat să se împrăştie. Au fost somaţi, s-a deschis focul spre ei. Au fugit şi s-au baricadat în Catedrală. Constatând că manifestaţia din centrul oraşului continuă, Ion Coman i-a ordonat generalului Chiţac să se deplaseze la Catedrală şi să rezolve situaţia. Generalul Mihai Chiţac, îmbrăcat în uniformă şi înarmat, a dat ordin celor care comandau dispozitivele militare pentru împrăştierea demonstranţilor.

Imagine din cartea TIMIȘOARA, 1989 - ”NO COMMENT?” - PETRU ILIEȘU
Imagine din cartea TIMIȘOARA, 1989 – ”NO COMMENT?” – PETRU ILIEȘU

Dispozitivele militare au deschis focul spre treptele Catedralei. S-a tras din două transportoare blindate. Majoritatea militarilor a trans foc de avertisment, dar s-a tras şi direct spre manifestanţi”, arată Romeo Bălan.

Au fost împuşcaţi mortal Sorin Leia, împuşcat de cordonul din faţa Catedralei, Vasile Nemţoc, împuşcat de un ofiţer de miliţie aflat în dispozitiv, şi Ioan Măriuţac, împuşcat dinspre dispozitivul de miliţie şi militari. Au fost răniţi Crenguţa Huţanu, Ioan Avram, Gliguţa Avram, Gheorghe Popa şi Constantin Băiţan. „Pentru cei împuşcaţi mortal au fost cercetaţi în stare de arest preventiv un ofiţer şi doi subofiţeri de miliţie. Primul a fost scos de sub urmărire penală iar ceilalţi doi au fost achitaţi de Tribunalul Militar extraordinar Timişoara…”, a explicat Romeo Bălan.

Pe canalul Youtube circulă de ani buni un filmuleţ cu o înregistrare de la Catedrala, din timpul Revoluţiei. În titlul apare trecut „Timişoara 16 decembrie”. În realitate, imaginile au fost surprinse de operatorul Victor Popa în data de 18 decembrie 1989, exact când forţele de ordine deschid focul împotriva manifestanţilor care sunt adunaţi pe treptele Catedralei. https://adevarul.ro/locale/timisoara/cum-scapat-pedepse-militienii-militarii-ucis-manifestantii-catedrala-18-decembrie-1989-1_54931a97448e03c0fddc5772/index.html

Medicul Lazăr Fulger ne spune că a operat șapte sau opt pacienți din cei 60 care au ajuns în acea perioadă la Spitalul Județean Timișoara. Dintre aceștia, are și acum în minte cazul unui tânăr de doar 17 ani, căruia îi plăcea să scrie poezii, care a ajuns la spital cu rinichiul distrus și intestinul gros și stomacul perforate de patru gloanțe.

Chirurgul își amintește că „i-am îndepărtat un rinichi, operațiile au fost extrem de complexe și lungi, dar din păcate, la vreo șase – șapte ore, din cauza șocului hemoragic, pacientul a murit. Am păstrat cele patru gloanțe scoase de la acel tânăr, le mai am acasă într-un bol. Îmi aduc aminte că pe masa de operație îmi zice: «Domnul doctor, asta-i viață? Deci, asta a fost viață?»”.

 http://www.pressalert.ro/2014/12/revolutie-25-zeci-de-oameni-impuscati-pe-strazile-timisoarei-operati-la-judetean-chirurgul-lazar-fulger-pastrat-patru-gloante-scoase-dintr-un-tanar-cuvintele

După prăpădul din seara şi noaptea de duminică, 17 Decembrie 1989, nici unui timişorean nu-i mai era indiferent ce se întâmplă în oraş. Nu numai că revolta se putea citi pe feţele tuturor, dar i se dădea şi glas. Starea de spirit a timişorenilor, chiar şi a celor care nu ieşiseră în stradă, se schimbase radical. Protestelor civice din zilele precedente, în care lumea nu-şi pierduse speranţa în posibilitatea soluţionării unor revendicări pe calea dialogului, le luase locul o îndârjire care nu mai lăsa loc de întoarcere. Se povesteau adevărate grozăvii care se petrecuseră în seara şi noaptea precedentă.

Morţii Timişoarei reuşiseră să eclipseze celelalte nemulţumiri acumulate în anii de criză majoră a regimului. Principala revendicare devenise înapoierea morţilor, a răniţilor şi eliberarea arestaţilor. În cursul dimineţii, securiştii şi activiştii de partid din întreprinderi, conducerile acestora, primiseră instrucţiuni să organizeze adunări cu muncitorii şi prin orice mijloace să acrediteze ideea că manifestanţii nu erau decât nişte „huligani”, „provocatori” şi „trădători” vânduţi străinătăţii, care au distrus oraşul şi ale căror manifestări şovine trebuie condamnate.

Imagine din cartea TIMIȘOARA, 1989 - ”NO COMMENT?” - PETRU ILIEȘU
Imagine din cartea TIMIȘOARA, 1989 – ”NO COMMENT?” – PETRU ILIEȘU

Dezinformările din recuzita securisto-comunistă nu mai erau crezute de nimeni, aceştia pierduseră controlul asupra angajaţilor, căci toată lumea ştia de morţi, chiar dacă nu se cunoştea numărul lor. La lozincile strigate până atunci, se mai adăugase încă una, mai teribilă decât toate: „NU PLECĂM ACASĂ, MORȚII NU NE LASĂ!”

Timişorenii erau hotărâţi să reziste în continuare împotriva represiunilor, deşi se ştiau izolaţi de restul ţării iar dincolo de porţile oraşului nu se ştia prea bine ce se întâmplă la Timişoara. Se născuse o solidaritate aproape incredibilă, pe care numai o disperare şi o revoltă fără margini o poate da.

 http://www.pressalert.ro/2014/12/18-decembrie-1989-timisoara-sub-asediu-militar-protestatarii-rezista-nu-plecam-acasa-mortii-nu-ne-lasa-cum-au-fost-sustrase-cadavrele-eroilor

Trupurile morților Timișoarei erau furate acum 31 de ani, duse la București și arse. În mod cinic, operațiunea s-a numit ”Trandafirul”!

https://www.libertatea.ro/stiri/cadavrele-mortilor-timisoarei-erau-furate-acum-exact-30-de-ani-duse-la-bucuresti-si-arse-in-mod-cinic-operatiunea-s-a-numit-trandafirul-2836618

Pentru a șterge urmele represiunii sângeroase, Elena Ceauşescu, Emil Bobu şi Tudor Postelnicu au ordonat ca trupurile celor ucişi la Timișoara să fie luate din morga Spitalului Judeţean şi aduse la Bucureşti, pentru a fi incinerate. Operațiunea avea numele de cod „Trandafirul”.

În noaptea de 18 spre 19 decembrie 1989, pacienţi şi cadre medicale au văzut, de la geamurile spitalului cufundat în beznă, cum au fost încărcaţi morţii într-o autoizotermă.

https://www.activenews.ro/stiri/18-decembrie-1989.-Elena-Ceausescu-ordona-%E2%80%9ETrageti-cu-tunul-in-Catedrala-sa-terminati-odata-cu-ea-139247

18 decembrie 1989.
Elena Ceaușescu ordonă:
„Trageți cu tunul în Catedrală, să terminați odată cu ea!”

Candelă împotriva timpului. Timişoara, decembrie 1989 (5) Al 5-lea episod – “Singuri împotriva dictaturii. 18-19 decembrie din noapte pînă în noapte” – din filmul documentar “Candelă împotriva timpului” produs de TVR Timişoara în 2009.

Realizatori Vasile Bogdan şi Titus Suciu. Drept de publicare pe youtube acordat de Lucian Ionică, directorul TVR Timişoara.

Apar în acest episod: Marian Olaru (rănit), Marius Teodorescu (chirurg), Adrian Kali (rănit), Francisc Baranyi (medic, fost ministru al sănătăţii şi fost parlamentar), Nicola Trăilă (chirurg), Claudiu Iordache, Nicolae Durac (colonel în rezervă), Mircea Radu, Alexandru Cuţara (arestat), Costel Balint (arestat), Ioan Gheorghe Bîndariu (arestat), Alecu Reus (arestat), Viorel Sasca (arestat), Cornel Ungureanu (critic literar), Crenguţa Huţanu-Stoian (rănită), Romeo Bălan (procuror), Lorin Fortuna, Ioan Ianăş.

Înregistrare audio cu declaraţii ale martorilor Nicolae Ghircoiaş şi Valentin Ciucă din 1990, la procesul revoluţiei din Timişoara.

SORIN LEIA COMEMORAT LA LICEUL TRAIAN VUIA, FAGET. ACUM 28 DE ANI, IN 18 DECEMBRIE 1989, SORIN LEIA A FOST UCIS PE TREPTELE CATEDRALEI. CINE A FOST SORIN LEIA?

S-a născut în ziua de 24 septembrie 1967 în localitatea Tomeşti, jud. Timiş. Şcoala generală o face la Tomeşti, Făget şi Margina, iar Şcoala profesională la „Azur”, Timişoara. În decembrie 1989 era operator-chimist la Întreprinderea „Solventul” Timişoara şi, deşi avea domiciliul stabil în Făget, locuia în Căminul de nefamilişti al întreprinderii.

Duminică, 17 decembrie, a ieşit alături de alţi colegi în oraş să vadă ce se întâmplă în Timişoara. Din cauza evenimentelor, nu mai ajunge la cămin, dormind la o prietenă. A doua zi, în haine de sărbătoare, merge direct la Catedrala Ortodoxă, împreună cu alţi colegi, pentru a aprinde lumânări în memoria unui coleg ucis în ziua precedentă.

După orele 15,30, mai multe grupuri de tineri vin pe treptele catedralei şi aprind lumânări. Sorinel Leia scoate din buzunar un drapel fără stemă şi începe să-l fluture deasupra capetelor colegilor din jur. Tinerii prind curaj şi încep să scandeze: „Noi suntem poporul!”, „Jos Ceauşescu!”, „Armata e cu noi!” şi „Deşteaptă-te, române!”.

În jurul orei 16,30, forţele represive aflate în zonă deschid foc şi Sorinel Leia este împuşcat în frunte. Este dus în catedrală, dar în câteva minute moare în pronaos. Un preot a chemat salvarea care l-a luat şi l-a dus la morga Spitalului Judeţean Timiş. În 20 decembrie, părinţii l-au căutat la morga Spitalului Judeţean, dar nu au fost lăsaţi să intre, spunându-li-se că toţi demonstranţii morţi în zilele de 17-18 decembrie au fost preluaţi de Securitate şi duşi la Bucureşti.

Mama a fost sfătuită să facă o cerere şi o descriere a lui Sorinel Leia, să le depună la Crucea Roşie şi să aştepte răspuns acasă. S-a conformat dar, din păcate, nici până astăzi nu a primit vreun răspuns. Peste o săptămână, mama eroului martir revine la spital, dar cu toate că regimul ceauşist căzuse, a fost primită cu aceeaşi ostilitate, spunându-i-se că la morga spitalului nu mai sunt revoluţionari.

În realitate, abia în 27 decembrie au fost trimise 9 cadavre, printre care şi cel al lui Leia, la Cimitirul Eroilor, pentru a fi înhumate într-o groapă comună. Mama eroului va afla acest lucru abia în 13 ianuarie 1990, iar a doua zi, împreună cu cei doi fraţi ai lui Sorinel şi cu o parte din colegi, îl vor deshuma şi îl vor reîngropa creştineşte în Cimitirul din Tomeşti. În 16 mai 1991, Sorinel Leia a fost declarat „Erou-Martir al Revoluţiei Române din Decembrie 1989”.

“18 decembrie ’89 a fost ziua în care forțele de represiune au pierdut teren în fata mulțimii dezlănțuite de la Timișoara. A fost și va rămâne, însă, o zi neagră pentru istoria recentă a României.

În acea zi, oamenii regimului comunist, hotărâți să șteargă urmele crimelor din data de 17, au furat cadavrele timișorenilor împușcați. Trupurile au ajuns la București. În ciuda acestei situații, pe Bega populația a rămas pe străzi. S-au auzit din nou focuri de armă.

Orașul a intrat în doliu pentru a doua oară. 43 de cadavre furate din Timișoara au fost trimise la București pentru a fi arse la crematoriu. Cenușa aruncată apoi într-un canal. Vorbim despre ordinul diabolic al Elenei Ceaușescu, dat în 18 decembrie ’89. Un plan criminal care șochează și azi.

Cât de greu este să trăiești fără tată, fără mamă sau fără soț. Dar cât de multă tărie îti trebuie să admiți că nici măcar nu ai cui să aprinzi o lumânare? Cimitirul din Calea Lipovei, aranjat și îngrijit, este doar un simplu monument ridicat în memoria celor căzuți, și nicidecum locul unde odihnesc trupurile celor mai mulți dintre eroii Timișoarei.

 https://www.youtube.com/watch?v=8AWHtIx5LRk – 18 decembrie 2009 Tatulici & Tatomir – Povestea Timişorii (13). Furtul cadavrelor.

 https://mariusmioc.wordpress.com/2010/12/08/tatulici-tatomir-povestea-timisorii-13-furtul-cadavrelor

Transcriere înregistrare:

0:00 Ion Corpodeanu [inculpat în procesul revoluţiei din Timişoara]: În seara zilei de 18 decembrie, în jurul orelor 23, eu am fost chemat în biroul unde se găsea generalul Nuţă [şeful Inspectoratului General al Miliţiei], generalul Mihalea, procurorul general adjunct, actualul general Diaconescu şi alţi factori de conducere din ministerul de interne. Şi mi s-a ordonat că procuratura generală a dispus transportarea la Bucureşti, în vederea conservării, pentru a fi predate familiei, cadavrele cu identitate necunoscută.

Acest ordin l-a dat generalul Nuţă, dar procurorul general Diaconescu a confirmat că aşa este. Şi mi s-a ordonat ca să constitui o echipă de ofiţeri care să se ocupe de încărcarea acestor cadavre.

Şi mi s-a spus că totul este rezolvat la spitalul judeţean, doctorul Golea [directorul spitalului] ne aşteaptă. Într-adevăr…

1:21 Reporteriţă: Dumneavoastră aţi făcut rost de maşină.

1:23 Ion Corpodeanu: Nu. Nu. Sarcina mea a fost constituirea echipei, deplasare la spital, încărcare, şi cu asta s-a încheiat. Împreună cu noi a venit colonelul Ghircoiaş, directorul institutului de criminalistică, care împreună cu directorul Golea ne-au indicat cadavrele pe care să le încărcăm.

Noi, conform ordinului primit, le-am învelit frumos în cearceafuri – că noi ştiam că merg la Bucureşti pentru conservare, la medicina legală – le-am învelit în cearceafuri, le-am îmbarcat în autoizotermă, care era cu termochingul (?) în funcţie, deci s-au creat toate condiţiile ca noi să credem că într-adevăr aşa este.

În legătură cu morţii care au fost transportaţi la Bucureşti, rezultă foarte clar implicarea netă a procurorului general al republicii, Popovici, a procurorului general adjunct Diaconescu, a ministerului sănătăţii prin doctorul Golea, a organelor de partid. Şi aceasta deoarece s-a discutat la comitetul judeţean situaţia morţilor.

Mai mult, după cum a rezultat în proces, un avocat a spus, că în ziua de 20, cînd s-a, înainte de a se termina incinerarea, la crematoriul Cenuşa au venit 2 procurori militari. Ce-au căutat acolo dacă n-au ştiut nimica?”

MISTERUL CELOR 40 DE CADAVRE – articol scris de Marius Mioc

“Pe la sfîrşitul anului 1990 şi începutul anului 1991 devenise aproape o axiomă în presa dimboviţeană existenţa unei mari enigme a revoluţiei: faptul că, chipurile, nimeni nu-i revendică pe cei 40 de morţi din Timişoara incineraţi la Bucureşti.

Această aşa-zisă enigmă a fost popularizată iniţial prin articolul „Morţii din TIR-ul frigorific – ofiteri D.I.A.?” iscălit de Gheorghe Olbojan în revista „Zig-Zag” nr. 9/aprilie 1990. Pentru ca dezinformarea să aibe succes, articolul este scris într-un stil antiiliescian şi anticomunist.

Domnul Gheorghe Olbojan, întîmplător, de meserie securist, este şi autor al cărţii „Good bye, domnule Pacepa”.

Să urmărim mai departe dezvoltarea acestui aşa-zis mister. (Capitol din cartea „Revoluţia din Timişoara şi falsificatorii istoriei”, autor Marius Mioc (Editura Sedona, Timişoara 1999) Articolul integral poate fi citit pe pagina de blog.

Iată lista martirilor a căror trupuri au fost arse la crematoriul „Cenuşa” din Bucureşti:

1. Andrei Maria, 25 ani, Timişoara, str. Ion Ionescu de la Brad bl. A 107 ap. 12
2. Apro Mihai, 31 ani, Timişoara, str. Naturii 4 sc. B ap. 20
3. Balmuş Vasile, 26 ani, Timişoara, str. Luminii 35 sc. A ap. 4
4. Balogh Pavel, 69 ani, Timişoara, str. Mangalia nr. 18
5. Bărbat Lepa, 43 ani, Timişoara, str. Ion Raţiu 6A
6. Belehuz Ioan, 41 ani, Timişoara, str. Gr. Alexandrescu 40
7. Belici Radian, 25 ani, Timişoara, str. 16 Februarie bl. 17 sc. B ap. 58
8. Bînciu Leontina, 39 ani, Timişoara, str. Elevului 3 sc. A ap. 12
9. Caceu Margareta, 40 ani, Timişoara, str. Dîmboviţa 6A
10. Carpîn Dănuţ, 25 ani, Timişoara, str. Textiliştilor 20 ap. 6
11. Chörösi Alexandru, 24 ani, Timişoara, str. Reşiţa 19
12. Ciobanu Constantin, 43 ani, Timişoara, str. Transilvaniei 9 sc. D ap. 10
13. Cruceru Gheorghe, 25 ani, Timişoara, str. Hebe 47
14. Csizmarik Ladislau, 55 ani, Timişoara, str. Cosminului 11
15. Ewinger Slobodanca, 20 ani, Variaş, sat Gelu nr. 68, jud. Timiş
16. Ferkel-Şuteu Ştefan Alexandru, 43 ani, Timişoara, str. Cheia 3 sc. A ap. 8
17. Florian Antoniu Tiberiu, 20 ani, Timişoara, complex studenţesc cămin 2
18. Gîrjoabă Constantin Dumitru, 30 ani, Timişoara, str. Bicaz 11 ap. 4
19. Haţegan Petru, 47 ani, Timişoara, str. Chişodei 89
20. Ianoş Paris, 18 ani, Timişoara, str. Cozia 57 ap. 7
21. Iosub Constantin, 18 ani, Chişoda, str. Bucegi 32, jud. Timiş
22. Ioţcovici Gh. Nuţu, 25 ani, Timişoara, bd. Gheorghe Lazar 40 sc. E ap. 2
23. Lăcătuş Nicolae, 27 ani, Timişoara, str. Mediaş 2A
24. Luca Rodica, 30 ani, Timişoara, str. Muzicescu 26 ap. 3
25. Mardare Adrian, 20 ani, Timişoara, str. Dorobanţilor bl. D 14
26. Miron Ion, 50 ani, Timişoara, str. Haga 10
27. Motohon Silviu, 35 ani, Timişoara, str. Liniştei 3 ap. 7
28. Munteanu Nicolae Ovidiu, 25 ani, Orăştie, str. Unirii 61B, jud. Hunedoara
29. Nagy Eugen Francisc, 17 ani, Turda, str. Zambilelor 10 ap. 10, jud. Cluj
30. Opre Gogu, 40 ani, Cerneteaz nr. 275, jud. Timiş
31. Osman Dumitru, 24 ani, Sadova nr. 183, jud. Dolj
32. Oteliţă Aurel, 34 ani, Timişoara, Calea Lipovei cămin 8, ap. 88
33. Radu Constantin, 33 ani, Timişoara, str. Luţa Ioviţă 6
34. Sava Angela Elena, 25 ani, Timişoara, str. Ştefan Stîncă bl. 119
35. Sporer Rudolf Herman, 33 ani, Timişoara, str. Musorgschi 24
36. Stanciu Ion, 42 ani, Timişoara, str. Naturii 1 sc. B ap. 14
37. Wittman Petru, Timişoara, str. Ungureanu 11
38. Zăbulică Constantin, 30 ani, Timişoara, str. Constantin cel Mare 13

La iniţiativa noastră, această listă (cu cîteva nume lipsă, care nu erau cunoscute în 1991) a fost publicată în „Renaşterea Bănăţeană” din 2 martie 1991, „Adevărul” din 13 martie 1991, „Naţiunea” nr. 12/1991, „Timişoara” 29 noiembrie 1991.”

https://mariusmioc.wordpress.com/2009/02/02/misterul-celor-40-de-cadavre https://www.youtube.com/watch?v=U2wc2jyFVNU

„În data de 18, cu o colegă de-a mea de lucru, am venit aici în fața Catedralei, am luat câte o lumânare și am aprins lumânarea și am început să strigăm Jos comunismul! În față era plin de armată, și în intersecție aici erau vreo două-trei auto-amfibii din alea… a pornit prima și a deschis focul spre Expres… și eu m-am gândit că pe mine nu mă nimerește, că dacă acolo trage pe mine nu are cum să mă nimerească…

 Și strigând aicea lozincile era și un grup de copii… deci acolo era plin… am simțit ceva fierbinte și am picat. Când am ajuns la spital m-a întrebat doctorul cum trăiesc, fiind creierii lui Sorin Leia pe mine de fapt, că el a fost împușcat și a căzut peste mine… și în felul asta Sorin Leia mi-a salvat mie viața, dându-și-o pe a lui… “(Crenguța Huțanu Stoian) “

– În total s-au încărcat 40. Inculpatul Ghircoiaș avea o listă, după care indica care din cadavre să fie încărcate…

-Corpodeanu ce făcea?

-Se consulta cu inculpatul Ghircoiaș.

-Referitor la ce?

-La încărcarea acestor cadavre.

-Ce ați putut sesiza la aceste cadavre?

-Am putut sesiza că toate erau împușcate. -Unde erau situate împușcăturile astea pe trupul celor decedați?

-Din câte am observat, în abdomen, în cap, în picioare.

-Câte una, câte două, câte trei?

-Erau mai multe împușcături la fiecare cadavru.”

“La km 36, în apropierea Bucureștiului, autoizoterma a fost preluată de o echipă a Direcției Economice a Miliției. În 19 decembrie cadavrele au fost transportate la crematoriul “Cenușa” și incinerate. Rămășițele acestor oameni au fost aruncate într-o gură de canal lângă Popești-Leordeni.”

Tatulici & Tatomir – Povestea Timişorii (16). Claudiu Iordache despre 18 decembrie 1989 https://www.youtube.com/watch?v=6Sd1m9lFwYo

Transcriere înregistrare:

0:00 Claudiu Iordache: Dimineaţa m-am dus la institutul de proiectări unde lucram, un institut plasat el însuşi în centrul oraşului.

Mi-am dat seama de felul în care arăta acest centru. Într-adevăr, era dat peste cap, trupe peste tot. Am ajuns la institut.

Cîteva ore mai tîrziu directorul acestui institut, doctorul Roth, fost membru al Marii Adunări Naţionale, un funcţionar politic comunist de rang important în nomenclatura locului, care ne-a adunat într-o şedinţă unde a încercat să ne convingă că de fapt Timişoara a fost supusă unui atac al huliganilor şi al agenţilor străini şi că s-a reacţionat după cum a pretins situaţia creată.

Erau cîteva sute de colegi acolo. Dumneavoastră îmi cereţi să vă spun.

0:57 Reporteriţă: Da, vă rog.

0:58 Claudiu Iordache: Am, m-am ridicat şi i-am spus acestui om că nu este adevărat, că acolo a fost împuşcat poporul român, că astfel de incidente ar fi putut fi ocolite dacă nu ar fi existat aroganţa autorităţilor comuniste, că aproape ele şi-au dorit un astfel de incident, că în jurul meu cu o zi în urmă au murit oameni şi că eu nu pot uita asta şi că nimeni nu mai poate uita asta din acest moment şi că ceea ce doreau ei să ne impună punctul lor de vedere nu mai, nu poate fi susţinut de nimeni.

Am cerut un moment de reculegere pentru cei împuşcaţi pe străzile Timişoarei şi spre fericirea, bucuria mea extraordinară, colegii mei m-au urmat, s-au ridicat în picioare, au ţinut acest moment de reculegere.

Acest om a încercat să riposteze, exact în momentul în care pe strada Paris s-au auzit rafale. I-am cerut acestui director de institut să asculte rafalele, pentru că aceste rafale îi dădeau răspunsul la neînţelegerea dintre el şi mine.

Sigur că m-am aşteptat la represalii, fiindcă era o fiinţă foarte importantă, v-am spus, în aparatul de partid. El se pare că a făcut cîteva consultări, a considerat că nu e momentul să intervină atunci, cert este că din acel moment foarte mulţi colegi din institut au avut încredere.

În ziua de 20 dimineaţa, atunci cînd s-a aflat că fabricile vor ieşi spre centrul oraşului mi-au cerut să ies împreună cu ei.”

Fragment din filmul despre revoluţia din Timişoara realizat de Mihai Tatulici şi Virgil Tatomir şi difuzat în 1991 de TVR.

Declaraţie a lui Claudiu Iordache despre ziua de 18 decembrie 1989, cînd autorităţile organizau şedinţe în întreprinderi pentru a condamna manifestaţiile “huliganice” din oraş.

 Amănunte aici: https://mariusmioc.wordpress.com/2010/12/13/tatulici-tatomir-povestea-timisorii-14-claudiu-iordache-despre-18-decembrie-1989-video http://www.portalulrevolutiei.ro/index.php?menu=1&jud=50

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s