Category: ALTculture – AGORA

ALTculture 6/2019 – Sfinții Epictet și Astion, martiri din Dobrogea

ALTculture 6/2019 – Sfinții Epictet și Astion, martiri din Dobrogea

De Marius Oanţă

Preotul Epictet și tânărul Astion au fost martirizați, în timpul împăratului Dioclețian (284–305), în cetatea Halmyris (Myris), la data de 8 iulie, a anului 292, pe teritoriul Sciției Minor, (în greacă Μικρά Σκυθία, Mikrá Skythia), Dobrogea de astăzi.
Pe malul lacului Razelm, în proximitatea brațului Sfântul Gheorghe al Dunării și a actualului sat Dunavățul de Jos, se află ruinele unei fortărețe bizantine, în trecut aparținând cetății Halmyris.
Aici au pătimit acești martiri, Epictet și Astion, doi dintre cei mai vechi martiri atestați pe teritoriul actual al României, despre care avem informații amănunțite. Faptele și pătimirile lor și mai ales mulțimea de minuni pe care le-au săvârșit în timpul vieții, dar și după moarte, au fost adunate în viețile de sfinți, așa numita Acta Sanctorum, adică Faptele Sfinților.

ALTculture 5/2019 – Statul și Biserica

ALTculture 5/2019 – Statul și Biserica

De Călin Muntean

Termenul “stat” are două sensuri fundamentale, care nu trebuie confundate:
– primul este acela de “guvern”, “aparat guvernamental”, “sector public”;
– al doilea este sinonim cu întreaga societate. 
Criteriul fundamental după care recunoaștem un anumit lucru, acel “ceva” care îi manifestă natura, este modul în care se comportă sau acționează, tipul de relație în care se angajează. În afara relației, nu există nici un fel de societate sau grup, ci doar indivizi izolați.

ALTculture 4/2019: Renașterea Francmasoneriei în Europa de Est

ALTculture 4/2019: Renașterea Francmasoneriei în Europa de Est

De Adrian Mac Liman

Căderea Zidului Berlinului, în noiembrie 1989, și dezmembrarea ulterioară a așa-numitului lagăr socialist au creat condițiile necesare pentru întoarcerea Ordinului Masonic în țările Europei de Est. Inutil să spunem că procesul, care se părea că va fi lung și dureros, discret și lent, a fost precipitat după primele încercări de a normaliza peisajul inițial.

ALTculture 4/2019 – O evanghelie politică…

ALTculture 4/2019 – O evanghelie politică…

De Călin Muntean

Isus a spus: „Voi sunteți prietenii Mei, dacă faceți ceea ce vă poruncesc Eu“ (Ioan 15:14).

Perioadele în care judecători sau regi buni țineau neamul în frâu să nu păcătuiască erau perioade de prosperitate, de victorii care se apropiau de miraculos, urmate de lungi perioade de liniște.
Când neamul era însă lăsat în voia lui sau chiar îndemnat spre rău de către regi păcătoși, urmările nu întârziau să vină. Înfrângeri umilitoare, jaf și chiar subjugare.

ALTculture 3/2019 – Ceea ce am făcut ieri a fost bun pentru ieri

ALTculture 3/2019 – Ceea ce am făcut ieri a fost bun pentru ieri. Astăzi o luăm de la capăt și deschidem o nouă punte către Divinitate.

De Călin Muntean

Preocupat fiind, de științele complexității și de cercetările asupra fizicii proceselor, interesat în egală măsură de lumea de astăzi, de schimbările de paradigmă, de spiritualitatea vremurilor noastre.
Privind către modernitate, consider că era modernă, moștenitoare a Renașterii, s-a stins; a murit odată cu Auschwitz, a murit la Berlin, a murit odată cu ideologiile triumfaliste totalitare, moștenitoare ale umanismului, raționalismului, criticismului, pozitivismului și nihilismului, adică relele ultimelor cinci secole.

ALTculture 3/2019: Semantica tranziției

ALTculture 3/2019: Semantica tranziției

De Adrian Mac Liman

Numele lui Franco este legat de o perioadă lungă din istoria Spaniei, numită ”Spania franchistă”, una care trece peste moartea lui Hitler, a lui Mussolini, ba chiar și a lui Stalin. Niciunul dintre cei înșirați mai sus n-a apucat să-și pună în operă gândirea malefică, cu excepția lui I.V. Stalin.

ALTculture 2/2019 – Gramofonul

ALTculture 2/2019 – Gramofonul

De Mădălin Matica

Sunt creștin-ortodox și sunt mândru de asta. În fapt, ar trebui să justificăm ortodoxia noastră (în fața noastră doar) pentru a putea justifica mândria intrinsecă. Mărturisind mândria și apartenența, putem explica credința și alegerea de a rămâne în ortodoxie.