Category: ALTculture

The Most Elegant Cultural Magazine

Eugene Matzota

ALTculture 4/2019 – Melteanul și cultura

ALTculture 4/2019 – Melteanul și cultura

De Eugen Matzota

Nu o dată cred că ne-am confruntat cu toții cu mârlani care cred că lumea e lor, că n-au nevoie de educație ca să facă bani, căci Banul e zeul lor.

Cu bani pot face orice, cred ei…

ALTculture 4/2019: Renașterea Francmasoneriei în Europa de Est

ALTculture 4/2019: Renașterea Francmasoneriei în Europa de Est

De Adrian Mac Liman

Căderea Zidului Berlinului, în noiembrie 1989, și dezmembrarea ulterioară a așa-numitului lagăr socialist au creat condițiile necesare pentru întoarcerea Ordinului Masonic în țările Europei de Est. Inutil să spunem că procesul, care se părea că va fi lung și dureros, discret și lent, a fost precipitat după primele încercări de a normaliza peisajul inițial.

ALTculture 4/2019 – Je ne regrette rien!

ALTculture 4/2019 – Je ne regrette rien!

De Daniela Sorian

Daniela Sorina Ciurariu, ce-și semnează poeziile Daniela Sorian, s-a născut la Deva. Profesoară de Eurythmie (o artă a transformării în vizibil prin mișcare a cuvântului rostit și muzicii) în Edinburgh, Scoția.
Pasionată de poezie, muzică, pictură și științele naturii, a ajuns la Facultatea de Geologie, București (1991), Eurythmie, UK (1996), Română-Engleză, Alba Iulia (2004).
Cocheta cu poezia de la 12 ani, dar a început activitatea literară în 2015 cu poezie japoneză, în special haiku, obținând câteva premii naționale și internaționale.
A tradus cărți de haiku în engleză: Șirul lui Fibonacci de Genovel Florentin Frățila (2016) și Păpădiile (antologie a grupului “Haiku – Atelier de azi și de ieri”, 2017), unde a și apărut alături de alți 11 autori.
A publicat în câteva reviste din țară și din străinătate: Poezia USR, Algoritm Literar, Sintagme Literare, Alchemia, Itaca Dublin, precum și în câteva antologii, dintre care amintim Antologia Cenaclului Poetic Schenk (2018), unde e și administrator.

ALTculture 4/2019 – RĂTĂCIRE

ALTculture 4/2019 – RĂTĂCIRE

De Ion Bogdan Martin
Am numit această parte a revistei RĂTĂCIRE inspirat de titlul uneia dintre poeziile bunului meu prieten Bogdan Martin, cunoscut ca om vesel, care scrie ca să facă oamenii fericiți, pe măsura umorului scierilor sale.

Iată că, să vezi minune, în spatele acestui umorist rafinat, se ascunde un poet profund.

Să se fi rătăcit în umor, în teatru, în proza din ce în ce mai spirituală, îndepărtată de lumea noastră de zi cu zi, doar pentru a fugi de eticheta de poet?

Nu știu…

Vă las să apreciați.

Eugen Matzota

ALTculture 4/2019 – DE ZIUA TA

ALTculture 4/2019 – DE ZIUA TA

De Radu Chiorean

De ziua ta, prieten apropiat, deși îndepărtat, dacă spațiul ar exista în afara lumii noastre, fac ce pot și eu, adică îți fac cadou aceste două pagini, așa, ca avanpremieră la ceea ce va apărea în numărul viitor.
Pentru tine, de ziua ta…

Eugen Matzota

ALTculture 4/2019 – HEGEMONIA, Episodul 1, Uliul

ALTculture 4/2019 – HEGEMONIA, Episodul 1, Uliul

De Lucian Cristian OANCEA

Generalul Nezir privea atent spre orizont. Aghiotantul său, maiorul Stanca, aştepta răbdător.
– Bateria lui Apostu s-a instalat?
– La punctul fixat și e operațională.
– Transferă-i comanda întregului dispozitiv antiaerian.
– Aliații noștri ne întreabă din nou ce se întâmplă. Mutăm prea mult echipament. Iar asta se vede.

ALTculture 4/2019 – O evanghelie politică…

ALTculture 4/2019 – O evanghelie politică…

De Călin Muntean

Isus a spus: „Voi sunteți prietenii Mei, dacă faceți ceea ce vă poruncesc Eu“ (Ioan 15:14).

Perioadele în care judecători sau regi buni țineau neamul în frâu să nu păcătuiască erau perioade de prosperitate, de victorii care se apropiau de miraculos, urmate de lungi perioade de liniște.
Când neamul era însă lăsat în voia lui sau chiar îndemnat spre rău de către regi păcătoși, urmările nu întârziau să vină. Înfrângeri umilitoare, jaf și chiar subjugare.