De ce am scris A TREIA CHEIE

De ce am scris A TREIA CHEIE De Eugen Matzota Ar fi trebuit să scriu, de fapt, ”De ce am publicat până la urmă A TREIA CHEIE”… Am scris această carte pentru că simțeam că trebuie să împărtășesc măcar o parte din ce mi-a fost dat să fiu, aici, acum, sau, poate, într-o lume paralelă sau nu, într-un timp ce nu este al nostru. Și-am început a face asta pe momente din timpul meu, așa cum îmi revenea în fața ochilor ca fiind chiar atunci și chiar acolo.

TÂRGUL MEŞTERILOR POPULARI DIN ROMÂNIA – ORADEA

TÂRGUL MEŞTERILOR POPULARI DIN ROMÂNIA - ORADEA EDIŢIA A XXVII-A Muzeul Ţării Crişurilor organizează în colaborare cu Consiliul Judeţean Bihor, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Bihor și Ansamblul Artistic Profesionist Crișana şi în parteneriat cu Asociaţia „Prietenii Muzeului Ţării Crişurilor” cea de-a XXVII-a ediţie a Târgului Meşterilor Populari din România, care va avea loc în Parcul Nicolae Bălcescu (lângă Grădina Zoologică).